Home / ACTUALITATE / Virgil Ianţu: ”Ţara, aflată pe mâini ce ar fi trebuit încătuşate demult, este distrusă zi de zi“

Virgil Ianţu: ”Ţara, aflată pe mâini ce ar fi trebuit încătuşate demult, este distrusă zi de zi“

Prezentatorul TV Virgil Ianţu (48 de ani) a scris un text, pe pagina sa de Facebook, în care enumeră problemele existente în România printr-o serie de întrebări.

Sunteți de acord cu declanșarea referendumului pe tema Justiției?

View Results

Loading ... Loading ...

Prezentatorul TV pune normalitatea în contrast cu mai multe probleme existente în ţară, printre care faptul că aceasta „se află pe mâini care ar trebui încătuşate“, fiind distrusă zi de zi de unii dintre cei care se află la putere, dar şi că „suntem călcaţi în picioare prin decizii politice“. El mai menţionează că evită să urmărească ştirile pentru că îl afectează.

”E normal să evit să urmăresc ştirile pentru că îmi fac rău fizic? E normal să am zilnic sentimentul de frustrare? E normal ca zilnic să fim călcaţi în picioare prin decizii politice? E normal să privim cum ţara, aflată pe mâini ce ar trebui încătuşate demult, este distrusă zi de zi? E normal ca legile să fie scrise de cei pentru care legea nu există? E normal să dăm, prin lipsa de atitudine, liber la furt? E normal ca un «Ministru al Justiţiei» să fie călăul justiţiei? Se pare că trăim aceste evenimente, acceptând faptul că ele au devenit o stare de normalitate. Ce se întâmplă cu România, ce se întâmplă cu noi? #romaniamea“, scrie Virgil Ianţu pe Facebook, alături de o imagine cu Parlamentul României şi una cu Guvernul.

Nu este pentru prima dată când prezentatorul comentează problemele din România. Virgil Ianţu, care la Revoluţie avea 18 ani şi era soldat, după cum a mărturisit într-un interviu pentru „Adevărul“, s-a declarat extrem de mâhnit în pragul sărbătorilor pentru că „după 29 de ani de speranţă… corupţia ucide, la propriu şi zilnic“.

În decembrie 2018, Ianţu a semnat un text pe Facebook în care critica dur clasa politică şi afirma că dictatorul Ceauşescu s-a întors: „România trăieşte azi o minciună. Aşa credeam până ieri. Doar că am realizat că acesta este de fapt adevărul României de astăzi. Adevărul este că cei de ieri nu au dispărut niciodată, iar iluzia libertăţii ne-a păstrat o speranţă extrem de nocivă, a gândului că suntem în direcţia bună.

Ignoranţa, combinată cu naivitate şi cu lipsa de educaţie, cultivate cu bună ştiinţă, au creat împreună fondul celor trăite de noi astăzi. Ceauşescu s-a întors! Are aerul unui învingător, ne râde în faţă, dar nu oricum, ci în hohote, îşi etalează puterea, abilitatea, nemernicia şi cinismul. Nomenclatura este şi ea prezentă prin aceiaşi oameni mici, care se cred mari şi care devin aşa din cauza ignoranţei noastre, care declară deschis ca ar folosi din nou mitraliera împotriva noastră, a celor care crâcnim“.

Ianţu a subliniat atunci că este trist şi deloc mândru de cum arată România astăzi, fiind de părere că ea nu mai aparţine românilor cinstiţi, ci este a unor „nimeni cu funcţii şi cu putere“. Totodată, prezentatorul se arăta lipsit de speranţă că lucrurile se vor schimba în bine. (Sursa: Adevarul.ro)

Veți participa la alegerile europarlamentare și dacă da, cu cine veți vota?

  • Da, voi participa și voi vota USR (35%, 5.975 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PLUS (24%, 4.068 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PRO România (23%, 4.024 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PNL (9%, 1.478 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota alte partide sau alți candidați independeți (4%, 651 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PMP (3%, 502 Votes)
  • Nu, nu voi participa la vot (1%, 236 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PSD (1%, 232 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota ALDE (0%, 75 Votes)

Total Voters: 17.241

Loading ... Loading ...

Sprijină proiectul DAC News donând prin PayPal, sau devino patronul nostru pe Patreon! Nu uita, peste 10.000 de persoane te așteaptă în grupul România EUROPEANĂ!

About expresmedia.ro

Check Also

Radiografia spitalului Săpoca: personal nepregătit, salarii uriașe, pacienți legați de pat, camere neaerisite

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă  Săpoca (judeţul Buzău) a cheltuit luna trecută …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: