Mai mulți parlamentari PSD și PNL au depus miercuri, la Senat, o inițiativă legislativă în care propun ca persoanele eliberate din închisoare și care provin din categorii defavorizate să beneficieze de o serie de facilități, informează aktual24.ro.
Potrivit propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele identificate în urma raportului întocmit de către ofițerul de probațiune ca fiind vulnerabile sau persoanele care fac parte dintr-o categorie defavorizată, conform Legii 292/2011, beneficiază de o serie de facilități din momentul eliberării.
Aceste facilități sunt ajutoare în natură: încălțăminte, îmbrăcăminte, medicamente, după caz, acordate la ieșire de către locul de detenție, un loc temporar, pe o perioadă de trei luni, într-un centru pentru persoanele fără adăpost, acolo unde este cazul, masă acordată la cantina socială sau o alocație de hrană, pe o durată de trei luni, pe raza județului în care persoana eliberată domiciliată sau își are reședința, bilete sau legitimații gratuite pe mijloacele de transport în comun urban și interurban, timp de trei luni.
Proiectul de lege a fost semnat de senatori și deputați de la PSD și PNL: Robert Cazanciuc, Aida-Cristina Caruceru, Vasile Cocoș, Costel Neculai Dunava, Oana Florea, Florin Manole, Eugen Nicolicea, Stefan-Ovidiu Popa, Liviu Pleșoianu, Mihăiță Virza (PSD), respectiv Gabriel Andronache, Ioan Cupsa, Valeria Schelean și Vasile Varga (PNL).
SEMNEAZĂ ȘI TU PETIȚIA DE DIZOLVARE A PSD https://petitieonline.net/petitie/29746158
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook!
REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!