Preşedintele României, Klaus Iohannis, și fostul premier, Dacian Cioloș, au transmis duminică mesaje cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.
”În ultima duminică a lunii mai, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Indiferent că trăiesc în ţară sau în afara ei, românii au astăzi ocazia să se simtă şi mai aproape unii de alții, legaţi de aceeaşi dragoste de ţară, de aceeași limbă şi de aceleaşi datini.
Citește și ”Frisoane pentru Dragnea și Tăriceanu! PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților”
Numeroasa diasporă românească contribuie la promovarea identității noastre, fiecare român fiind un purtător de mesaj al culturii și al obiceiurilor noastre. Instituţiile statului român au datoria să redea încredere românilor de pretutindeni în ţara lor. Doar astfel, românii pot reveni acasă pentru a-și pune în slujba comunității toate aptitudinile, mentalitatea înnoită şi experiența dobândită în străinătate, care pot astfel contribui la dezvoltarea unei Românii puternice.
În acest An Centenar, în faţa atâtor provocări cotidiene, sunt tot mai potrivite spusele marelui Nicolae Titulescu: Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simţit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. La mulţi ani, români de pretutindeni!”, este mesajul lui Klaus Iohannis.
Alături de Platforma România100, Dacian Cioloș a transmis și el un mesaj de suflet tuturor românilor care trăiesc în afara granițelor țării de voie sau de nevoie. ”Apartenența la neamul românesc nu se măsoară în distanță fizică față de țară ci în intensitatea cu care îi dorim binele și ne implicăm pentru asta. Cred ca cei cărora le e teamă de românii care prin alegere sau obligați de soartă trăiesc în afară sunt mai ales cei care se tem de exigența celor care vor o Românie condusă cinstit, profesionist, cu respect față de cetațenii care vor să-și ducă traiul într-o țară normală”, a scris fostul premier pe Facebook.
Citește și ”VIDEO INCENDIAR! Iată cum jandarmii au ÎNSCENAT violențele din Piața Victoriei”
Mesaj integral Platforma România100
„În ultima duminică din luna mai sărbătorim Ziua românilor de pretutindeni.
Diaspora românească nu este un corp separat de țară. Diaspora românească nu a avut și nu are alte priorități decât oamenii care au rămas între granițele României. Ne desparte distanța dar ne unește speranța. Speranța că România se va dezvolta astfel încât să permită, într-o zi, întoarcerea acasă a milioane de români care i-au trecut hotarele cu ambiția de a contribui mai mult și mai bine la sprijinul familiilor.
Diaspora și oamenii din țară au fost un singur trup și un singur suflet în momente cheie pentru evoluția politică și apropierea europeană a României. Diaspora a catalizat energiile schimbării la alegerile prezidențiale din 2014. Zeci de mii de români au așteptat chiar și câte 12 ore, la cozi interminabile, în fața ambasadelor și consulatelor, sau au parcurs sute de kilometri pentru a-și cere dreptul la vot, în toată lumea. Ei i-au motivat să își exercite dreptul de vot și pe multi din cei aflați în țară.
Citește și ”PSD (Partidul Se Destramă) – Nicolae Bănicioiu a plecat din PSD şi se alătură formaţiunii lui Victor Ponta”
Diaspora este cea care aduce în țară 1,5 miliarde de euro în fiecare an, o monedă de echilibru financiar a sute de mii de familii, plătită cu muncă grea, suferință, condiții precare de lucru, înstrăinare și dor insuportabil, de multe ori, atât pentru cei plecați, cât și pentru copiii și familiile rămase în urmă.
Diaspora este o sursă inepuizabilă de expertiză de care România ar trebui să se bucure și să beneficieze în fiecare zi. Specialiștii români au deschis porțile marilor universități și institute ale lumii, fără să închidă niciodată în urmă porțile țării din care au plecat.
Citește și ”PSD (Partidul Se Destramă) – Dragnea o bănuiește pe Gabriela Firea de TRĂDARE”
Emigrația înseamnă curaj, determinare și responsabilitate pentru celălalt, rămas acasă. Știm că proiectele, acțiunile și expertiza voastră, a celor plecați dincolo de granițe, îmbinate cu cele ale oamenilor de acasă, pot acoperi oricând, cu succes, toate ariile bunei guvernări.
La mulți ani în care să construim #împreună o Românie așa cum ați visat-o atunci când ați plecat și în care să vă întoarceți cu drag!”
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!
S-au intalnit tusea si cu junghiul !
Comments are closed.