Guvernul urmează să adopte o ordonanță de urgență care modifică patru legi, exact cele care stau la baza dosarului DNA, astfel încât faptele din dosarul Belina, în care este inculpată Sevil Shhaideh să nu mai fie considerate infracțiuni, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.

G4Media.ro a obținut proiectul de ordonanță și l-a analizat apelând la experitiza  unor juriști. Cei mai mulți sunt de părere că actul normativ va avea efect de dezincriminare în acest dosar, chiar dacă faptele sunt comise în 2014, iar actele normative nu sunt legi penale și asupra lor nu funcționează principiul retroactivității. Alții  susțin însă că modificarea celor patru legi nu retroactivează, nefiind vorba de legi penale.

Proiectul de ordonanță, inițiat se pare de Ministerul Dezvoltării și de Ministerul Transporturilor, ar urma să intre în ședința de guvern de miercuri sau cât mai curând posibil, au mai declarat sursele G4Media.

Juriștii consultați de G4Media.ro consideră că modificările legilor civile cu impact în dosarul Belina vor avea şi urmări penale. Infracţiunea de abuz în serviciu de care este acuzată Sevil Shhaideh ar fi comisă în varianta nerespectării legii într-o anumită formă. Or, dacă legea tocmai se modifică, iar modificarea înseamnă dezincriminarea abuzului în serviciu într-o anumită formă, atunci modificările sunt echivalente cu legea penală mai favorabilă. “Nici categoriile de droguri nu sunt trecute explicit în legislaţia penală. Cu toate acestea, dacă lista cu substante psihotrope se modifică şi, de mâine, nu va mai fi pedepsit traficul de canabis, de exemplu, toti cei care sunt cercetaţi pentru asta vor scăpa, deşi nu s-a modificat legislaţia penală.” au precizat pentru g4media.ro aceleași surse.

Pe de altă parte, surse judiciare susțin că dosarul Belina, în care fostul ministru Sevil Shhaideh a primit calitatea de inculpat la sfârșitul lunii aprilie, nu va fi afectat de noile modificaări aduse legislaţiei. Ar fi vorba de modificări ale legilor nepenale iar ele nu s-ar aplica retroactiv, ci doar situaţiilor juridice ce se vor naşte de acum înainte. Judecătorul ar trebui, în viziunea acestor jurişti, ca, la momentul deciziilor de condamnare să ia în calcul legea nepenală care se aplica în momentul comiterii faptelor, mai exact cea care cerea obligativitatea unei legi şi nu a unei Hotărârti de Guvern pentru transferul insulei Belina.

Sevil Shhaideh a fost mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea pe vremea când liderul PSD conducea Ministerul Dezvoltării.

Documentul intrat în posesia G4media.ro arată că Guvernul vrea să modifice patru dintre actele normative care stau la baza acuzaţiilor DNA:

  • Legea apelor 107/1996
  • Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică
  • O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”
  • Codul Civil.

ATENȚIE! Așteptăm în grup toate persoanele care doresc să se informeze corect sau să dezbată orice subiect. INTRĂ AICI și ALĂTURĂ-TE GRUPULUI NOSTRU – CLICK AICI!

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!