PNL plătește sume importante, din bani publici (prin subvenția primită de la bugetul statului), pentru a derula o campanie toxică, mincinoasă, la adresa USR. Mesajele murdare ale partidului condus de Nicolae Ciucă (președinte) și Lucian Bode (secretar general) au fost analizate de Hotnews.ro. Concluzia: o colecție scârboasă de fake-news-uri amestecate cu puține informații adevărate, scrie Ziaristii.com.

PNL derulează în mediul online o campanie agresivă împotriva USR, pe care îl acuză că este un „partid toxic pentru România”, „cultivă huliganismul”, „are un comportament anti-românesc”, „atacă statul român”, „își critică gratuit țara” și, cel mai grav, „pune în pericol aderarea României la Schengen”, obiectiv pe care îl „sabotează” permanent. Așadar: un partid de trădători!

Colecția de mincini emise și sponsorizate de PNL (din bani publici) este incredibil de mare și îi descalifică pe cei care și-o asumă: secretarul general Lucian Bode (ministru de Interne), prim-vicepreședintele Rareș Bogdan (europarlamentar), președintele Nicolae Ciucă (prim-ministru) și „patronul absolut” Klaus Iohannis (președintele țării).

Fake news în serie, cu bani de la PNL

Sâmbătă dimineață, pentru câteva ore, toate pozițiile de publicitate furnizată prin intermediul Google Ads de pe un site al unei televiziuni de știri erau cu mesajele anti-USR ale liberalilor, a observat Hotnews.ro.

Un click pe caseta cu mesajul „Drulă își instruiește oamenii să atace orbește autoritățile la TV. Află de ce” redirectiona utilizatorul către o pagină a PNL cu atacuri la adresa USR și a lui Cătălin Drulă personal, acuzat direct că servește alte interese decât cele ale României.

Campania murdară a PNL în mediul online a început de aproape o săptămână, odată cu amplificarea scandalului „BMW-uri pentru Poliție”, în care Ministerul de Interne, condus de Lucian Bode, a decis achiziționarea a 600 de autospeciale BMW de la firma deținută de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis. Sâmbătă, însă, virulența sa a fost una fără precedent.

Un alt subiect care i-a iritat pe liberali a fost cel al plagiatelor lui Nicolae Ciucă și Sorin Cîmpeanu, precum și al suspiciunilor de plagiat în cazul lui Lucian Bode, cel care a făcut eforturi colosale să-și ascundă teza de doctorat, pentru a nu fi verificată. USR s-a implicat în demascarea acestor cazuri de impostură academică, atrăgându-și furia conducerii PNL.

Exemplu de intoxicare marca PNL: mesajul că USR „se opune aderării României la Spațiul Schengen” este fals. Cătălin Drulă a declarat public pe 11 septembrie: „Acum suntem în ceasul al 13-lea. Aderarea României la Schengen este un obiectiv pe care România îl susține fără rezerve. România merită să fie în Schengen!”.

Și încă un fake news flagrant rostogolit de PNL: „punctajul de partid” cu care USR ar „trimite oameni la televiziuni, instruiți să atace orbește statul român”. În realitate, în respectivele instrucțiuni de partid, atacul USR nu este la adresa statului român, ci a ministrului Lucian Bode! Concret: „Un ministru de interne corupt pune în pericol acest obiectiv fundamental al ţării; de aceea, Bode trebuie demis urgent; ne trebuie un ministru de Interne credibil şi integru, ca să nu ratăm Schengen; dacă cumva ratăm acest obiectiv, este numai din cauza lui Iohannis şi a clicii lui; nu fugiţi pe fente cu «olandezii sunt de vină!»”.

Principalele minciuni sponsorizate de PNL

  • „Sub conducerea lui Cătălin Drulă, USR a devenit un partid pe contrasens, toxic pentru România și interesele țării astăzi. Aderarea la Schengen este o șansă istorică, un deziderat pentru care România a muncit mult și pe care îl merită. Din păcate însă, conducerea USR și huliganismul pe care îl cultivă în partid periclitează voit acest obiectiv de țară.”
  • „Atacă furibund instituțiile care se ocupă de aderare. Cătălin Drulă acuză în mod nejustificat și mincinos licitația de autospeciale pentru Poliția Rutieră (atacuri la MAI, IGPR, Președintele României) și omite faptul că însuși a semnat contractul de finanțare pe vremea când era ministru al Transporturilor. Licitația a fost una corectă, iar Drulă știe asta. Dovada e acordul lui și al lui Ghinea pe aceleași documente!”
  • „Atacă nefondat legile justiției, esențiale în ridicarea MCV. Conducerea USR a sesizat fără motiv Comisia de la Veneția pe noile legi ale Justiției, deși știu foarte bine că actualele legi conțin toate recomandările din ultimii ani ale Comisiei și au fost elaborate după consultarea cu partenerii europeni. Noile legi sunt un element cheie în ridicarea MCV, condiție pentru aderarea la Schengen!”
  • „Atacuri complet ilogice și ridicole asupra ministrului M.A.I.. Cătălin Drulă și-a trimis oameni din partid (plătiți din banii publici în instituții ale statului român!), să transcrie de mână teza ministrului Bode, o lucrare pe care nicio autoritate academică nu o contestă. Cei de la USR repetă la nesfârșit că teza e «secretizată», în timp ce merg la bibliotecă să o transcrie. Acțiunile lor pur și simplu sfidează logica.”
  • „Operează cu fake news (minciuni denumite «știri»), menite să inducă publicul în eroare. Apoi le traduc în engleză și le promovează Bruxelles împotriva propriei țări, împotriva intereselor României. USR are un comportament anti-românesc și își critică gratuit țara în Parlamentul European, punând în pericol aderarea la Schengen.”
  • „Trimite oameni la televiziuni instruiți să atace orbește statul român. Conducerea USR impune comunicatorilor mesaje de atac asupra statului român, spunându-le acestora să continue să atace miniștri, guvern, președinte etc. și să nu «plece pe fente». Miza este destabilizarea politică și portretizarea unei Românii corupte. Drulă și conducerea USR nu vorbesc niciodată de Schengen decât ca subiect de atac.”
  • „Decredibilizează clasa politică: înjurături și capete sparte. (…)”