Liviu Dragnea a respins luni posibilitatea de a renunța la șefia PSD, calificând contestarea sa în interiorul partidului drept ”mofturile unora sau altora sau teme impuse de Iohannis”, scrie G4Media.ro.
Întrebat dacă ia în calcul să facă un pas în spate de la șefia partidului, Dragnea le-a spus ziariștilor de la Parlament că ”funcția de președinte PSD nu se ia cu japca, se dă prin vot, nu poți s-o tranzacționezi”.
”Cu toți liderii PSD cu care am discutat ideea a fost să închidem aceste discuții (despre contestarea sa – n.red.) pentru că avem aprobat un pachet de proiecte la CEX de care să ne ocupăm. O să discutăm în partid despre asta. La Giurgiu am văzut mesaj de unitate pentru partid. S-a discutat de multe ori în partid, tot timpul revine aceasta problemă care vine din afara partidului. Pe mine mă interesează foarte mult programul de guvernare, nu mofturile unora sau altora sau temele impuse de Iohannis”, a declarat șeful PSD.
Întrebat dacă a văzut scrisoarea inițiată de Paul Stănescu prin care i se cere să plece din fruntea partidului, Liviu Dragnea a ridicat din umeri.
Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!