PSD are de gând să atace solicitările din Raportul MCV la Curtea de Justiție a UE, deși liderii PSD atacă violent raportul în discursuri publice, susținând că recomandările nu vor fi respectate. CCR a stabilit deja că recomandările MCV sunt obligatorii, scrie Aktual24.

PSD și-ar dori să conteste raportul MCV, dar și Mecanismul de Cooperare și Verificare în integralitatea sa la Curtea Europeană de Justiție, anunță surse citate de Realitatea TV. Demersul ar trebui să fie inițiat de guvern, mai exact de către ministrul de Justiției.

Președintele USR, Dan Barna, compară PSD cu „vecinul procesoman care fură curent”.

„Stiti vecinul acela procesoman din aproape fiecare bloc? Vecinul acela care se ceartă cu toată lumea, acela care nu respectă pe nimeni și din casa căruia ies, când deschide ușa, mirosuri pestilențiale care împut casă scării și care fură curent de la contor și e restant la întreținere?

După: rezoluție dată de PE, MCV de la Comisia Europeană, raport GRECO, recomandări ale Comisia de la Veneția, scrisori de la Departamentul de Stat, mesaje ale ambasadelor, sute de mii de cetățeni în stradă, izolare internațională; aflăm azi că PSD vrea să dea în judecată Comisia Europeană pentru Raportul MCV.

Acest guvern trebuie să plece. Acest guvern face România de rușine, ne scoate din Europa și alungă tinerii din țară. USR va depune în zilele următoare moțiune de cenzură și vom continua lupta pe toate planurile.

P. S. Din păcate curentul pe care îl fură Liviu Dragnea este viitorul nostru”, a scris Barna pe Facebook.

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!