Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că, în opinia sa, nu politicienii, ci „post-comuniştii şi securiştii au nenorocit România”. El susţine că actualul şef al Serviciului Român de Informaţii a reuşit să reformeze instituţia, declarându-se convins că serviciile secrete nu sunt implicate în politică, ci în mediul de afaceri, scrie Ziare.com.
„De 32 de ani, cine a nenorocit România? Că n-au nenorocit-o politicienii! Post-comuniştii şi securiştii, ăsta e adevărul! Mi-au trebuit mulţi ani să înţeleg asta, dar ăsta e adevărul! Am înţeles-o în ultimii ani, am înţeles-o mai bine decât când eram în presă”, a declarat Rareş Bogdan sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic.
Întrebat dacă serviciile secrete sunt implicate în politică, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns negativ.
„Din fericire nu, pentru că acum sunt conduse de nişte oameni sănătoşi la cap. Şi m-am şi întrebat de multe ori dacă domnul Hellvig, spre exemplu, dacă ar fi fost altcineva în locul dânsului, cum ar fi procedat în relaţia şi în spălarea imaginii şi în reformarea celui mai important serviciu de informaţii din România şi nu cred că ar fi ajuns la performanţele pe care le-a făcut. Faptul că în primele şase luni după ce a ajuns a îndepărtat 44 de generali, dintre care mulţi proveneau din vechiul sistem şi aveau legături cu ceea ce însemnau vechile alianţe ale României, a spus foarte multe. E unul dintre sistemele reformate ale României”, a adăugat politicianul.
Liderul liberal susţine că nu este „un apropiat” al şefilor serviciilor de informaţii, subliniind că niciunul dintre membrii din conducerea PNL nu este ofiţer acoperit.
„Nu ştiu situaţia de la vârful celorlalte partide. Eu spun doar că în Partidul Naţional Liberal nu există această situaţie; nici domnul Motreanu, nici domnul Dumitrescu, nici domnul Flutur, nici domnul Bode, nici e nu suntem ofiţeri acoperiţi. Preşedintele nostru, e simplu: e la vedere, e fost general de Armată cu patru stele, titrat, medaliat în teatre externe, adică la el lucrurile sunt extrem de clare: nu poţi fi şi general şi securist în acelaşi timp. Dânsul este general, militar, asumat, fără a avea vreo legătură cu serviciile de informaţii”, a subliniat Rareş Bogdan, întrebat dacă la vârful partidelor politice se află persoane care au legături cu serviciile de informaţii.
„Pot să vă spun că în zona Partidului Naţional Liberal – nu cunosc ce face Partidul Social Democrat şi cât de securişti sunt sau nu sunt securişti sau cât de afiliaţi sau controlaţi de servicii sunt cei de la vârful PSD, sau USR, sau UDMR, sau AUR, că nu e treaba mea. Eu vă pot spune că la nivelul Partidului Naţional Liberal libertatea civililor e mult mai mare decât a celor încadraţi, decât vă puteţi închipui, şi influenţa civililor este foarte, foarte mare. PNL rămâne acelaşi partid. (…) Noi nu ne-am schimbat în 32 de ani, am rămas civili. Ăsta e un lucru bun”, a adăugat Rareş Bogdan.
Acesta susţine că „securiştii s-au mutat, au plecat din zona de intelligence, din SIE, de DIA, Direcţia de Informaţii a Armatei care e mult mai puternică decât se ştie la nivel public, din SPP sau din SRI sau din DGIPI şi s-au refugiat în business şi au controlat business-uri, de la echipe de fotbal la corporaţii multinaţionale pe care le-au adus în România pentru că înainte lucraseră, în numele statului român, cu acele corporaţii”.
Rareş Bogdan a refuzat să dea exemple, atunci când i s-a cerut să spună care ar fi acei foşti membri ai serviciilor de informaţii la care face referire.
Dar cum au administrat acestia avuția națională a poporului român cu semnăturile ministeriale a reprezentanților politicienilor de tristă amintire.Securitatea a supraveghiat toate facerile și pe ai dvs. au dat poate sfaturi,dar nu puteau că nu aveau drept de valorificare sub orice limită toată tehnologia,fie si de vîrf lasată in 1989.Hai să identificăm semnăturile și să nominalizăm persoanele ce au participat la acele mișcări de valori materiale și să vedem unde este securitatea și foștii pcr-iști in momentele tranzacțiilor. Da pot fi la cumpărători,dar nici un caz la vînzători,că atunci nu ar exista un proprietar real al obiectelor tranzacțiilor Și ar fi nule de drept. Ei…… Cristi Danileț, te rog ajută-l pe Bogdan,respectiv combate punctul meu de vedere,dacă e posibil și dă-le dreptate politicienilor ca nu au făcut nimic din atribuțiile lor,dar au incasat cuvenite salarii de lux,pensii speciale indemnizații de membrii AGA in Consiliile de Administrație ale entităților ce au scos la licitație publica acele valori materiale,etc. Hai să vorbim româneste și să detaliem adevărul in toate,după reguli juridice nu politice.A-ți politizat totul și dați vina pe securitate și fostii pcr-iști.De ce nu spuneți ca Ceaușescu avea acele obiective numai in bilanturile agenților economici și nu erau in fapte ci in poze. E mare minune de un politician de vîrf să elaboreze asemenea idei pentru a mînuii in continuare poporul.Da stim că poporul nu le stie pe toate,dar are grijă sa-și pună reprezentanți ce trebuie să facă in fapt numai lucruri corecte și eficiente pentru popor,nu pentru buzunarele proprii a politicienilor de tristă amintire. De aceea totul e la sapă de lemn crezîndu-se că nimeni nu mai știe cele din Constitutie si legile țării. Mă ocup impreuna cu PDU sa clarificăm ce și cum,vrem confiscări recuperări de pagube făcute de ai vostri și nu numai și dacă mai lasm timpul pînă in 2024 ve-ți ajunge sa legiferați tot reversul melodiei și intr-adevăr ve-ți fi corecți…dar pe hărtie in fapt e ceea ce vă scriam mai sus. Doamne ajută și sa ne vedem fiecare de ale noastre.
Comments are closed.