Ministerul Afacerilor Externe afirmă, într-un comunicat de presă, că România a ales să blocheze o declarație comună a UE prin care ar fi fost condamnate inițiativele de mutare a ambasadelor din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim pentru că „textul este unul lipsit de echilibru”.
”Ținând cont de contextul regional deosebit de complicat și în urmă unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acțiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanțelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim. Menționăm, de asemenea, că poziții similare au fost adoptate și de alte state membre UE, Ungaria și Cehia. În urma procesului de analiză desfășurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declarații în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”, precizează MAE.
România, Cehia și Ungaria au blocat împreună o declarație a tuturor celor 28 de state membre UE care ar fi urmat să critice mutarea la Ierusalim a Ambasadei americane din Israel. Informația a fost făcută publică de postul israelian Canal 10. Cele trei state au lucrat în coordonare cu Israelul, notează aceeași sursă.
Inițiativa unei declarații comune pe tema mutării ambasadei Statelor Unite din Israel a aparținut Franței și a fost susținută de mai multe state. Documentul conținea trei puncte, două care făceau trei referire la statutul Ierusalimului și al treilea care bloca statele UE să urmeze exemplul SUA și să-și mute ambasadele.
Pactul SECRET Dragnea-Netanyahu – Israelul, gata să suporte financiar impactul ieșirii României din UE și să garanteze parteneriatul strategic cu SUA.
Ești pregătit ca România să părăsească Uniunea Europeana? PARTICIPĂ LA SONDAJ!
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!