Fostul ministru (USR) al Economiei Claudiu Năsui a atras atenţia, pe reţeaua de socializare, că România nu a avut niciodată surplus bugetar de la Revoluţie până acum, scrie Epochtimes-romania.com.
„Statul Texas are un surplus bugetar de 27 de miliarde de dolari, adică de 6 ori cât este deficitul României. Aşa că guvernatorul statului tocmai a anunţat că va returna aceşti bani contribuabililor prin cea mai mare tăiere de taxe din istoria lor. În România nu am avut niciodată surplus bugetar de la revoluţie până acum. În schimb, am avut PNDL-uri, pensii speciale, subvenţii pentru corporaţii, subvenţii pentru consultanţi care să ia banul după care să vină potopul, companii de stat căpuşate în care statul tot ‘investeşte’ adică toate politicile socialiste pe care le cunoaşteţi deja prea bine”, a declarat Claudiu Năsui.
În acest context, fostul ministru al Economiei a afirmat că nu trebuie să ne mire că la noi „este inteligent” să te duci în PSD sau PNL „să faci bani fără să munceşti”.
„Pe când la ei se construiesc rachete de mers pe Marte. Literalmente rachete de mers pe Marte. Fiecare sistem primeşte ce a încurajat”, a adăugat Claudiu Năsui.