Home / PAMFLET / ULTIMA ORĂ! Dragnea nu mai poate organiza marele miting de la Iași. Iată ce îi interzice legea

ULTIMA ORĂ! Dragnea nu mai poate organiza marele miting de la Iași. Iată ce îi interzice legea

Dragnea nu mai poate organiza marele miting de la Iași. Ordonanța de Urgență 195/2002 îi interzice lucrul acesta. Iată ce zice mai exact textul de lege:

OUG 195/2002, CAPITOLUL V, SECŢIUNEA a 4-a

Art. 162
(1) Animalele de povară, de tracţiune ori de călărie, precum şi animalele în turmă nu pot fi conduse pe autostrăzi, pe drumurile naţionale, în municipii şi oraşe, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care le interzic accesul. Animalele de călărie aparţinând poliţiei, jandarmeriei ori Ministerului Apărării pot fi conduse pe drumurile publice din localităţi, atunci când participă la executarea unor misiuni.

(2) Atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărţite în grupuri bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulaţia celorlalţi participanţi la trafic, fiecare grup având cel puţin un conducător.

(3) Atunci când sunt conduse pe drumul public, animalele şi însoţitorii acestora trebuie să circule pe acostamentul din partea stângă a drumului, în sensul de mers, iar când acesta nu există, cât mai aproape de marginea din stânga a părţii carosabile.

P.S.: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea este o pură coincidență.

Cel mai potrivit aliat apropiat şi partener strategic al României ar trebui să fie:

View Results

Loading ... Loading ...

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

CITEȘTE ȘI:

Dăncilă anunță o victorie mare la Strasbourg: Românii cu cetățenie bulgară sunt primiți în Schengen!

Sondaj surprinzător! Unul din 3 votanți PSD e la fel de prost ca ceilalți 2

Tăriceanu: Ambasadorii străini să tacă! Ei nu știu cum e să te pască pușcăria!

Dăncilă: Chiar dacă susținătorii noștri sunt proști, asta nu înseamnă că merită jigniți

About expresmedia.ro

Check Also

Toader anunță o nouă Ordonanță! ”Cineva trebuie să îndrepte ceea ce pumnul lui Tedi a pus la podea”

Mircea Badea ia bătaie și pe Facebook. Sute de comentarii ironice pe pagina de Facebook …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Expres Media will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.
%d blogeri au apreciat: