Cel puţin 11 persoane au fost ucise şi alte 15 au fost rănite sâmbătă pe un teren de antrenament militar din regiunea Belgorod, în sud-vestul Rusiei, când doi voluntari au deschis focul asupra altor soldaţi, scrie Epochtimes-romania.com.

Ministerul a precizat într-un comunicat că cei doi trăgători erau cetăţeni ai unei foste republici sovietice şi au fost împuşcaţi mortal după atac. Ministerul a calificat incidentul drept un atac terorist.

„Cei doi terorişti au fost eliminaţi în urma unui schimb de focuri”, menţiona declaraţia, citată de agenţia rusă de ştiri Tass.

Potrivit Baza, un site de ştiri rusesc cu legături strânse cu poliţia, împuşcăturile au avut loc la ora locală 10.00, în timpul antrenamentelor de tir.

Schimbul de focuri de sâmbătă indică tensiuni tot mai mari în rândul trupelor ruse, probleme care afectează armata de la începutul războiului.

De asemenea, incidentul are loc în contextul în care zeci de mii de bărbaţi ruşi nou recrutaţi sunt trimişi în Ucraina, în ceea ce a devenit o măsură extrem de nepopulară ordonată de preşedintele rus, Vladimir Putin, în încercarea de a opri avansarea trupelor ucrainene.

Această campanie de mobilizare pripită a provocat furie în întreaga ţară, declanşând un exod de sute de mii de ruşi care nu doresc să participe la război.

Potrivit rapoartelor locale, peste 20 de soldaţi nou mobilizaţi au fost deja ucişi în luptele din Ucraina.

De asemenea, au apărut mai multe videoclipuri care au arătat zeci de bărbaţi aflaţi în condiţii precare în centrele de pregătire în timp ce aşteptau să fie trimişi în Ucraina, în timp ce unele dintre decesele din centrele de mobilizare ale Rusiei au indicat, de asemenea, probleme grave cu privire la moralul oamenilor.

În timpul antrenamentelor, un bărbat de la o bază militară de lângă Sankt Petersburg s-a împuşcat mortal. Un altul din Siberia şi-ar fi tăiat singur gâtul într-o sală de mese.

Într-un mesaj video către Putin publicat sâmbătă, mame ale bărbaţilor mobilizaţi din Briansk, un oraş situat la mai puţin de 160 de kilometri de graniţa cu Ucraina, au cerut întoarcerea fiilor lor, calificând procesul de mobilizare drept o „farsă”.