Ucraina trebuie să câştige războiul cu Rusia, deoarece, dacă va fi învinsă, statele baltice vor deveni următoarele ţinte ale Kremlinului, a declarat fostul premier rus Mihail Kasianov într-un interviu acordat AFP, scrie Epochtimes-romania.com

Politicianul rus de opoziţie consideră că războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei ar putea dura până la doi ani şi că Ucraina trebuie să învingă, pentru că, dacă va fi învinsă, următoarele ţinte ale agresiunii ruseşti vor fi statele baltice.

Kasianov, făcând referire la îndemnurile preşedintelui francez Macron de a „nu umili Rusia”, a afirmat că „nu este, categoric, de acord” cu o astfel de abordare. De asemenea, el s-a opus ideii că Ucraina trebuie să facă concesii teritoriale pentru a pune capăt războiului.

„Ce a făcut Putin ca să merite asta? (…) Cred că este greşit, sper că Occidentul nu va merge pe această cale”, a declarat Kasianov.

Mihail Kasianov a fost prim-ministru al Rusiei între 2000 şi 2004. El este în opoziţie faţă de regimul lui Putin din 2005. Kasianov spune că a părăsit Rusia din cauza războiului şi că locuieşte în Europa, dar a refuzat să dezvăluie unde se află, de teamă pentru siguranţa sa. Aliatul său apropiat şi coleg din opoziţie Boris Nemţov a fost împuşcat mortal lângă Kremlin în 2015.

La 13 iunie, ministrul leton de Externe, Edgars Rinkēvičs, a declarat că Occidentul trebuie să aprovizioneze în mod regulat Ucraina cu arme moderne înainte de o victorie completă asupra Rusiei, deoarece războiul ar putea dura luni sau chiar ani de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.