Deputați din 18 districte municipale din Moscova, Sankt Petersburg și Kolpino au cerut demisia președintelui rus Vladimir Putin, potrivit unei petiții postată luni pe Twitter, scrie HotNews.ro, care citează CNN.
„Noi, deputații municipali ai Rusiei, credem că acțiunile președintelui Vladimir Putin sunt dăunătoare pentru viitorul Rusiei și al cetățenilor săi. Cerem demisia lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse”, arată petiția postată de Ksenia Thorstrom, deputat local al districtului Semenovsky din Sankt Petersburg.
Petiția vine după primele alegeri regionale și municipale din Rusia de la începutul războiului, care au adus o victorie spectaculoasă pentru candidații pro-Kremlin.
„Textul petiției este concis și nu „discreditează” pe nimeni. Dacă sunteți mundep [deputați municipali] și doriți să vă alăturați, sunteți bineveniti”, a spus Thorstrom într-o postare pe Twitter.
Consiliul unui district din Moscova (Lomonosovsky) a cerut, de asemenea, demisia lui Putin. „Părerile dumneavoastră și modelul dumneavoastră de guvernare sunt fără speranță depășite și împiedică dezvoltarea Rusiei și potențialul uman al acesteia”, arată Consiliul.
Săptămâna trecută, deputații municipalității Smolninskoye din Sankt Petersburg au cerut Dumei de Stat a Federației Ruse inculparea preşedintelui rus Vladimir Putin. Mai mulți dintre ei se confruntă acum cu acuzații pentru discreditarea armatei ruse, potrivit unei postări pe Twitter a unuia dintre oficialii locali, Nikita Yuferev.