Ramzan Kadîrov, liderul regiunii cecene a Rusiei, a declarat, sâmbătă, pe Telegram, că merită să ia o pauză „nedeterminată şi lungă” din funcţia sa, ceea ce a stârnit speculaţii cu privire la faptul că se gândeşte serios să demisioneze sau caută vreo favoare din partea Kremlinului, scrie Epochtimes-romania.com.
Kadîrov, în vârstă de 45 de ani, conduce Cecenia cu o mână de fier din 2007 şi este cel mai longeviv lider al unei regiuni ruse.
„Mi-am dat seama că am stat mult timp în poziţia mea”, a spus el într-o declaraţie video presărată cu râsete.
„Cred că a sosit timpul [să părăsesc puterea]”, a continuat el, citat de Radio Europa Liberă.
Nu este clar ce ar face în continuare Kadîrov dacă ar demisiona.
Kadîrov are relaţii strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, cei doi întâlnindu-se în mod regulat. Ultima lor întâlnire a avut loc pe data de 5 august, la Soci.
Kadîrov a mai făcut comentarii similare în trecut, dar a rămas în funcţie, ceea ce ridică semne de întrebare dacă anunţul său neaşteptat nu este doar o manevră.
„Sunt sceptic. A mai spus lucruri de acest gen în trecut”, a declarat Ivan Klyszcz, expert în Caucaz şi doctorand la Institutul Johan Skytte de Studii Politice din Estonia.
„Aceste declaraţii sosesc de obicei atunci când vrea să obţină ceva de la Putin, cel puţin o expresie publică de susţinere”.
Dar analiştii au spus că momentul acestei declaraţii, care vine în mijlocul celui mai mare război din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, este neobişnuit.
Kadîrov a jucat un rol important în promovarea invaziei ruse în Ucraina şi a recrutat luptători pentru a se alătura trupelor ruse, care au suferit pierderi grele în ţara vecină.
Anton Barbashin, director editorial al platformei analitice Riddle Russia, a calificat momentul ca fiind „ciudat”.
Anunţul lui Kadîrov ar fi „împotriva atmosferei generale din Rusia în prezent. Întregul mesaj al sistemului este ‘staţi pe loc’ din cauza [războiului din Ucraina]”, a declarat Barbashin pe Twitter.
„Dacă ceea ce tocmai a spus Kadîrov este adevărat şi se retrage de bună voie, ar fi fără precedent. Ceva la care literalmente nimeni nu se aştepta”, a menţionat el.
Sub conducerea sa, Cecenia a fost acuzată de încălcări masive ale drepturilor omului, inclusiv împotriva persoanelor suspectate că sunt homosexuale. Ramzan Kadîrov a fost acuzat că a ordonat asasinarea politică a opozanţilor care trăiesc în Europa.
În martie, liderul cecen ar fi călătorit în Ucraina, unde se crede că membrii miliţiei sale luptă alături de forţele regulate ruse.