Vladimir Putin a devenit atât de paranoic, încât în acest moment poate fi comparat cu Stalin în ultimii săi ani, afirmă Boris Karpicikov, ofițer KGB care a fugit în Occident. Contactul cu realitatea al dictatorului rus a devenit tot mai vag, acesta începând să dea armatei sale ordine care nu mai au nicio legătură cu capacitatea reală de luptă a trupelor sale, scrie Ziaristii.com.

Conform fostului agent secret defectat în Marea Britanie, Putin – care ”probabil suferă de demență” – a preluat personal comanda operațiunilor zilnice din Ucraina și le-a ordonat trupelor rusești să ocupe „cu orice preț” orașuk Krivoi Rog, unde s-a născut Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei – pe care a ajuns să-l urască visceral.

Dictatorul rus e obsedat de orașul de baștină al lui Zelenski așa cum Hitler era obsedat de Stalingrad

În acest moment, comportamentul lui Putin în războiul pornit pe 24 februarie seamănă cu cel al lui Hitler în ultimii săi ani. Dictatorul german a împins armata germană în catastrofa de la Stalingrad din cauza obsesiei sale față de orașul care purta numele lui Stalin.
În vara lui 1942, armata germană a lansat o ofensivă de mare succes în sudul Uniunii Sovietice, cu scopul de a captura zona petroliferă din Caucaz.

Atacul a decurs peste așteptările ofițerilor germani în primă fază, până când Hitler s-a răzgândit și a schimbat obiectivele, mutând accentul de pe ocuparea rapidă a Caucazului pe cucerirea orașului Stalingrad – obiectiv mai puțin important din punct de vedere strategic, dar util pentru propagandă. Germanii și-au epuizat forțele în lupte de stradă sângeroase și costisitoare din august până în noiembrie, când sovieticii au contraatacat și au încercuit la Stalingrad Armata a 6-a și părți din Armatele 3 și 4 ale României.

Dezastrul militar, soldat cu pierderea a sute de mii de soldați ai Axei, a răsturnat cursul războiului în Est, sovieticii reușind până în martie 1943 să recupereze toate teritoriile pierdute în vara precedentă și să nimicească încă o armată italiană și una maghiară, laolaltă cu numeroase unități germane.

Din acel moment, ordinele nerealiste ale lui Hitler s-au succedat tot mai des, acesta stabilind armatei germane sarcini pe care aceasta nu era capabilă să le îndeplinească.
80 de ani mai târziu, Vladimir Putin – un alt dictator rupt de realitate – comite aceleași erori. Krivoi Rog este dincolo de fluviul Nipru, în centrul Ucrainei. Armata rusă are ordin să-l ocupe “cu orice preț” când forțele sale par insuficiente ca să câștige o victorie decisivă măcar în Donbass și Harkov.

Putin „face cereri imposibile” unei armate ruse care nu reușește să cucerească nici măcar Harkov și zona Donbass

Putin “face cereri imposibile”, observă și Daily Mail, în timp ce fostul spion Boris Karpicikov afirmă că stăpânul Rusiei a devenit „obsedat de idei paranoice, putând fi comparat cu Stalin, care și-a trăit ultimii ani în paranoia”. Spionul opinează că Putin suferă de Parkinson și demență.

După ce și-a delegat treburile de zi cu zi ale statului către premierul rus, Putin a preluat personal comanda operațiunilor, deși n-are competența și experiența necesară. Comandant al forțelor de invazie este generalul Gherasimov. Președintele rus a formulat imediat o serie de cerințe majore în încercarea de a asigura un oarecare succes în Ucraina. Una dintre aceste cereri este ca trupele sale să cucerească Krivoi Rog – locul de naștere al președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky – potrivit unui raport al Statului Major General al forțelor armate ucrainene.

Dar, observă experții, cucerirea unui oraș de aproximativ un milion de locuitori reprezintă o sarcină uriașă pentru forțele Rusiei, care sunt deja angajate în lupte sângeroase de-a lungul frontului de est și despre care se crede că au pierdut circa 25.000 de oameni în nici 10 săptămâni de lupte.

Boris Karpicikov a declarat pentru The Sun că Putin este „nebun” și devine „obsedat de idei paranoice”: „El îi vede literalmente pe toți, inclusiv pe cei din serviciile de securitate rusești și chiar din cercul său apropiat, ca fiind trădători. El este atât de suspicios și atât de obsedat de ideile sale de paranoia încât poate fi comparat acum cu tiranul Stalin“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.