Ministerul rus al Apărării a negat acuzaţiile Kievului că armata rusă a ucis civili la Bucha, precizând, într-un comunicat pe Telegram, că imaginile apărute în social media sunt “doar o nouă provocare” a Ucrainei şi o înscenare, scrie Ziare.com.

Ministerul a menţionat că soldaţii ruşi au părăsit oraşul la 30 martie şi că primarul din Bucha nu a spus de atunci nimic despre crimele de care sunt acuzaţi ruşii.

“Toate fotografiile şi filmele publicate de regimul de la Kiev, care ar dovedi unele ‘crime’ comise de soldaţii ruşi la Bucha, în regiunea Kiev, sunt doar o nouă provocare.

În perioada în care oraşul a fost sub controlul forţelor armate ruse, niciun localnic nu a suferit în urma vreunei acţiuni violente. Soldaţii ruşi au dus şi au distribuit 452 de tone de ajutor umanitar pentru civilii din regiunea Kiev.

Atât timp cât oraşul a fost sub controlul forţelor armate ruse, chiar şi atunci, până acum, localnicii din Bucha au mers liber prin oraş şi au folosit telefoane mobile.

Ieşirile din Bucea nu au fost blocate. Toţi localnicii erau liberi să părăsească oraşul către nord, inclusiv să plece în Belarus. În acelaşi timp, periferia de sud a oraşului, inclusiv zonele rezidenţiale, era bombardată nonstop de trupele ucrainene cu artilerie de calibru mare, tancuri şi lansatoare de rachete.

Am vrea să subliniem că toate unităţiile ruseşti s-au retras din Bucha la 30 martie, în ziua de după negocierile faţă în faţă Rusia-Ucraina din Turcia.

Mai mult, la 31 martie, primarul din Bucha, Anatoli Fedoruk, a confirmat într-un mesaj video că nu mai sunt soldaţi ruşi în oraş, însă el nici măcar nu a menţionat că ar fi localnici împuşcaţi pe străzi, cu mâinile legate.

Drept urmare, nu este surprinzător că aşa zisa ‘dovadă a crimelor’ de la Bucha nu a apărut decât în a patra zi, când serviciile de securitate ale Ucrainei şi reprezentanţii presei ucrainene au ajuns în oraş.

Este în special îngrijorător faptul că toate cadavrele oamenilor care au apărut în imaginile publicate de regimul de la Kiev nu sunt rigide după cel puţin patru zile şi că rănile conţin sânge neconsumat.

Toate acestea confirmă concludent că folografiile şi imaginile video din Bucha sunt altă păcăleală, o punere în scenă şi o provocare a regimului de la Kiev pentru presa occidentală, aşa cum a fost şi cazul maternităţii din Mariupol şi cum s-a întâmplat şi în alte oraşe”, este comunicatul Ministerului Apărării din Rusia, postat pe Telegram de Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Masacrul de la Bucha

Cadavrele a 57 de persoane au fost găsite într-o groapă comună la Bucha, oraş din regiunea Kiev.

Forţele ucrainene au preluat din nou controlul zonei în această săptămână. După plecarea rușilor au fost deja descoperite pe străzi numeroase trupuri neînsufleţite, a declarat duminică Serhii Kapliceni, şeful echipelor locale de salvare, arătând locul jurnaliştilor AFP, citat de Agerpres.

Cel puţin zece cadavre erau vizibile, unele doar parţial îngropate, în spatele unei biserici din centrul acestei localităţi situate la nord-vest de capitala Ucrainei, precizează agenţia franceză de presă.

Mai multe cadavre erau în saci mortuari, în timp ce altele aveau haine civile.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, duminică, Rusia, că a comis genocid în Ucraina pentru a elimina o întreagă naţiune, informează cnn.com. Întrebat la CBS News dacă Rusia comite genocid în Ucraina, după apariţia imaginilor cu oamenii ucişi la Bucha, Zelenski a răspuns: „Da. Acesta este genocid”.

„Eliminarea unei întregi naţiuni şi a oamenilor. Noi suntem cetăţenii Ucrainei. Avem peste 100 de naţionalităţi. Este vorba de distrugerea şi exterminarea tuturor acestor naţionalităţi”, a adăugat preşedintele ucrainean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.