László Bölöni (69 de ani) a semnat cu Metz. Ar fi putut fi însă selecționerul echipei naționale, dacă tratativele cu Răzvan Burleanu s-ar fi concretizat în urmă cu șase luni, scrie Ziare.com.

Doar că președintele FRF i-a impus drept obiectiv câștigarea Ligii Națiunilor, motivând că și el dacă se dezbracă poate să câștige meciul cu Muntenegru.

Într-un interviu acordat pentru Adevarul.ro, László Bölöni spune că șefii federației au refuzat să accepte realitatea, aceea că fotbalul românesc e slab, și au refuzat să îi dea un salariu mai mare pentru că e nevoie de bani pentru Cupa Satelor.

„Printre explicaţii a fost şi aceasta că acum adversarul e puţin mai altfel. Şi aici a venit replica preşedintelui cu Muntenegru. Dar, de fapt, eu ceream doar să fiu respectat, aşa cum a fost respectat şi Daum. Mai ales că, fără nicio exagerare, cred că am făcut mai mult decât Daum în cariera mea de antrenor. Şi puteam fi mai util pentru echipa naţională decât a fost Daum. Dar, repet, am pus problema sumei respective, doar pentru a primi nişte răspunsuri. Ulterior, când am avansat în negocierile cu FRF, mi-am scăzut pretenţiile financiare la mai mult de jumătate din suma cerută iniţial. Ah, şi mi s-a dat şi un alt motiv pentru care nu puteam să primesc salariul pe care l-a avut Daum. Iar treaba asta chiar m-a supărat! Că federaţia are şi alte obiective acum. Printre care şi finanţarea Cupei Satelor. Eu nu cred că era prioritară. Chiar nu cred. Dar spun că greutatea argumentului lipsea. Adică, e un argument copilăresc să pomeneşti de Cupa Satelor, când vorbeşti cu mine pentru postul de selecţioner”.

László Bölöni crede că ar fi putut face mai multe puncte în Liga Națiunilor decât Edward Iordănescu, pe care l-a dat ca exemplu pentru limbajul pompos, dar lipsit de conținut.

„Când ascult anumiţi antrenori din fotbalul românesc, dar şi ce spune selecţionerul actual, zău că am impresia că vorbeşte Capello, Mourinho sau Arsene Wenger! Aşa de bine ştim lecţia, în teorie, încât mă simt jenat faţă de această avalanşă de cuvinte şi explicaţii despre cum trebuie făcute lucrurile. În schimb, atunci când te uiţi la ce suntem capabili să punem în practică, iar pentru mine asta înseamnă profunzime, eu îmi dau seama că suntem foarte departe de ce am văzut eu în fotbalul din Occident”.

Cred că mulţi dintre cei care activează în fotbalul nostru au rămas la munca superficială pentru că aşa e mai confortabil. Şi pentru că n-u fost obişnuiţi să intre în profunzimea problemelor. Pentru că n-au fost obişnuiţi să sufere pentru a pune în aplicare o strategie, o tactică. Iar acum nu vorbesc de o tactică necesară ca să baţi Feroe sau Liechtenstein, ci pentru a face pasul înainte, pentru a corecta anumite lucruri din temelii.

În loc de vorbele astea goale, ar trebui să spui nişte lucruri pe care, în pasul următor, să le pui în practică. Şi nu vii să-mi explici de ce nu reuşeşti, ci munceşti în profunzime, transpiri şi suferi, până când sâmburele de care vorbeam prinde rădăcini şi dă roade”.

3 COMENTARII

  1. O apa si un pamant! Boloni si Iordanescu! Erea lafel si cu unu si cu altul! De ce nu vin antrenorii adevarati ai romaniei la nationala? „aceasta e intrebarea” talente sunt, nu sunt selectioneri sa ii puna in teren si sa le spuna ce sa faca!

    • Ce antrenori mai are Romania ? Boloni a antrenat 30 de ani in afara. Stie cum trebuie reformat tut ceea ce inseamna antrenamentele si mentalitatea jucatorilor. Totul este acum stiinta sportiva. Nimeni din lumea mare a fotbalului nu mai antreneaza dupa ureche. Fotbalul s-a industrializat. Ce antrenor mai avem noi in fotbalul mare, in afara lui si a lui Lucescu ? Care nu vrea sa vina. E nevoie de cei mai buni, de o echipa, si Boloni asta a cerut, o echipa care sa il ajute in reformarea fotbalului romanesc. dar nu se vrea reformarea. Au facut o gasca si vand jucatori. Nu-i mai intereseaza performanta. Fotbalul romanesc a incaput pe mana unor banditi. De-aia a plecat Radoi, fiindca stie ce se intampla acolo, cum se face selectia si cine trage sforile. Viitorul antrenor va fi Hagi, vare nu va face nimic la echipa nationala. Fiindca hagi nu este un bun antrenor. Asata e cu totul o alta meserie decat cea de fotbalist, in care el a excelat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.