Home / ACTUALITATE / Șerban Nicolae, mesaj pentru pesediști: ”Fruntea sus! Electoratul român e majoritar de stânga”

Șerban Nicolae, mesaj pentru pesediști: ”Fruntea sus! Electoratul român e majoritar de stânga”

Senatorul Șerban Nicolae postează pe pagina sa de Facebook un text despre „umbra PSD” și își îndeamnă colegii la calm și solidaritate, scrie G4Media.ro.

El susține că electoratul român este majoritar de stânga, și în țară și în diaspora, chiar și când aleg liberali bugetari și anticomuniști de promenadă, iar problemele PSD vin din interior.

Postarea lui Șerban Nicolae:

Umbra Partidul Social Democrat. La alegeri…

Calm. Mai ales că suntem după un nou eșec al alegerilor prezidențiale pentru candidatul Partidului Social Democrat, al patrulea consecutiv. Nu se fac judecăți „pe genunchi” și nu se iau decizii „la cald”. Riscăm să fim din nou superficiali în analiză și neinspirați în soluții. Calm și solidaritate, dragi colegi. Fruntea sus și mintea limpede! Dar cu sinceritate și onestitate. Fără soluții-miracol, fără fuziuni-salvatoare și fără importuri de „providențiali”.

Electoratul român este majoritar de stânga. Și în țară și în diaspora. Chiar și când aleg liberali bugetari și anticomuniști de promenadă. Multă ipocrizie, multă mistificare și multă manipulare.

Problemele PSD vin, însă, în cea mai mare parte din interior. Tot în interior trebuie căutate și soluțiile. Dar fără metehnele cumetriilor și ale ipocritelor sensibilități. „E băiat bun” și „e colegul nostru” (fără deosebire de gen!) sunt scuze care n-au funcționat niciodată, mai ales dacă eșecul ne afectează pe toți. Pentru cei care știu ce înseamnă cu adevărat politica, „singura soluție” este întotdeauna cea mai proastă opțiune. Cu „nu se putea altfel” și cu „n-aveam altă opțiune” nu vom obține alt rezultat. Am pierdut alegerile într-o competiție în care locul al doilea nu contează. Din nou. Nu ajută la nimic să ne concentrăm pe două-trei punctulețe albe în întuneric. Avem resurse și avem forță. Demnitatea, solidaritatea, competența, curajul și sinceritatea sunt, sau ar trebui să fie, armele noastre în competițiile electorale viitoare.

Adevărații oameni de stânga sunt determinați, asumați și implicați. Să fim exact așa, să facem noi alegerile corecte în interior și abia apoi să câștigăm alegerile în competițiile cu adversarii. Eu am să vă rămân alături și am încredere în viitor.

Harta de mai jos ilustrează clar cât este de stângă electoratul din România. De electoratul din Diaspora nici nu mai pomenim, după ce Iohannis a obținut peste 90%.

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

Ministrul Justiției le cere țărilor membre UE să combată corupția așa cum o face România

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a dat exemplu anticorupția din România și a susținut ideea unui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: