Home / POLITICĂ / Sebastian Ghiță și-a înfipt omul, fost ofițer, în funcția de secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor

Sebastian Ghiță și-a înfipt omul, fost ofițer, în funcția de secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor

Fostul senator PSD de Prahova, Daniel Savu, a fost numit secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor prin decizie a prim-ministrului Viorica Dăncilă, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Numirea urmează să fie publicată în Monitorul oficial. Până la ora publicării articolului, Daniel Savu n-a putut fi contactat pentru comentarii.

Dacă ați fi puși în situația de a negocia lucrurile acestea, ce ați alege?

View Results

Loading ... Loading ...

Absolvent al Facultății de Aeronave București și fost ofițer de informații, Savu nu are, potrivit CV-ului, vreo specializare în domeniul comunicațiilor. În Parlament, a fost membru al comisiei de control SRI. Deși până acum nu a arătat vreo preocupare față de domeniul IT, Savu a postat ieri pe Facebook următorul mesaj:

”Industria românească de IT crește puternic în guvernarea PSD!

În 2019, dimensiunea industriei românești de IT&C va depăși 5.1 mld €, DUBLU față de 2013, iar exporturile de software și servicii IT sunt așteptate să atingă 4 mld €, cu 1 mld € în plus față de 2017.

Aceste performanțe remarcabile sunt completate de numărul de specialiști din acest domeniu, care va depăși pragul de 100.000 anul acesta.

Dezvoltăm industriile performante! Pentru că România merită mai mult!”

Daniel Savu este renumit drept un apropiat al fostului deputat PSD, Sebastian Ghiță, fugit în Serbia. Savu a fost ofițer SRI în anii 90, recrutat de colonelul Corneliu Păltânea, șeful SRI Prahova, pe atunci, considerat unul dintre oamenii din servicii din spatele lui Sebastian Ghiță.

„Nu aveau oameni (…) Cornel Păltânea (fost șef SRI Prahova – n.red.) m-a ascultat atunci, mi-a spus: ‘Ești bun de contraspionaj’ (…) Se făcea o pregatire de un an, un fel de postuniversitar, ca sa devii ofițer cu acte în regulă (…) Am spus: ‘Dacă ies șef de promoție rămân, înseamnă că am o vocație ascunsă’”, a povestit Daniel Savu la B1tv în 2015, potrivit ziare.com.

Mentorul lui Ghiță și Savu, colonelul SRI Corneliu Păltânea, a fost condamnat definitiv în 2012 de Înalta Curte la 3 ani și 6 luni de detenție pentru luare de mită în formă continuată, instigare la delapidare şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Savu s-a înscris în 2015 în cursa pentru șefia PSD împotriva actualului lider, Liviu Dragnea. ”De dragul democrației interne de partid e bine să fie mai mulți candidați”, declara el atunci.

El l-a criticat pe Liviu Dragnea, spunând că „a vazut niște derapaje după ce nu a mai fost președinte Victor Ponta”, în sensul că „au fost lideri care doreau să candideze și li s-a blocat candidatura” și l-a dat exemplu pe Ion Vasile de la PSD Buzau.

Savu a fost membru în Comisia de control a SRI în legislatura 2012-2016, în timp ce Sebastian Ghiță era secretarul general al Comisiei. În 2016, Savu a părăsit PSD și s-a înscris în PRU, partidul lui Ghiță. Așa a aratat realegerea în Parlament. În 2017, Savu a părăsit PRU și în toamna anului trecut a reintrat în PSD, de această dată la organizația PSD Sector 4 București.

”La propunerea lui Codrin Ştefănescu de a activa în PSD Bucureşti, am ales organizaţia PSD Sector 4, condusă de primarul Daniel Băluţă, pe care îl apreciez foarte mult”, declara Daniel Savu atunci.

Sebastian Ghiță a fost un campion al contractelor IT cu statul, prin firmele sale. Toate contractele au fost luate la puricat de DNA Ploiești, însă dosarul a bătut pasul pe loc din pricina probemelor privindu-i pe procurorii de acolo.

Acum, dosarele lui Ghiță sunt instrumentate de DNA central, acesta fiind și motivul pentru care fugarul nu se întoarce în țară, deși mandatele de arestare internațională emise pe numele său au fost revocate.

Cel mai potrivit aliat apropiat şi partener strategic al României ar trebui să fie:

View Results

Loading ... Loading ...

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

CITEȘTE ȘI:

Guvernul PSD închide definitiv un spital din Timiș și renunță la transformarea lui în cămin de bătrâni

Dragnea: Atac la adresa SRI și a lui Eduard Hellvig pentru implicare în protestele anti-PSD din țară

Cum este descrisă Olguța Vasilescu: Îndrăgostită de alcool, se strecura mereu sub biroul lui Vadim

Niciun post TV nu difuzează vorbele acestui preot de la mitingul PSD-ului de la Iași – VIDEO

About expresmedia.ro

Check Also

Ei sunt parlamentarii de Olt care de 10 zile fug de cazul Caracal

Nici macar unul dintre senatorii si deputatii care reprezinta judetul Olt in Parlamentul Romaniei nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Expres Media will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.
%d blogeri au apreciat: