Home / POLITICĂ / Scandal în PNL! Rareș Bogdan, mustrat de Orban pentru îndrăzneală: ”Face un joc pervers”

Scandal în PNL! Rareș Bogdan, mustrat de Orban pentru îndrăzneală: ”Face un joc pervers”

Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a mustrat joi pe europarlamentarul și prim-vicepreședintele Rareș Bogdan din cauza criticilor acestuia la adresa miniștrilor, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.

Sunteți mulțumiți de măsurile luate de Guvernul Orban de la preluarea frâielor și până în prezent?

View Results

Loading ... Loading ...

”Nu e normal (ca Rareș Bogdan – n. red.) să critice miniștrii. Fiecare comunică în felul său, dar asta nu înseamnă că trebuie criticați. Din contră”, a spus Orban în ședința Biroului Executiv al partidului.

El a spus că ”miniștrii PNL trebuie apărați puternic” și că ar fi bine ca liberalii să se sprijine reciproc.

”Asta nu e solidaritate, (Rareș Bogdan – n. red.) face un joc pervers. Nu e normal să mă laude pe mine și să se dezică de miniștri”, și-a exprimat Ludovic Orban nemulțumirea.

Rareș Bogdan nu a fost prezent la ședința BEX, dar Ludovic Orban a precizat că i-a spus și în față aceste lucruri.

Criticile liderului PNL vin după ce sâmbătă, la ședința Consiliului Național al partidului, Rareș Bogdan a spus că miniştrii ar trebui ”să facă rugăciuni pentru sănătatea prim-ministrului Ludovic Orban”, atât pentru faptul că i-a ales în echipa guvernamentală, cât şi pentru faptul că de multe ori comunică şi pentru ei.

„Să faceţi rugăciuni în fiecare zi în sănătatea lui Ludovic Orban. Din trei motive. Unu: pentru că v-a ales să faceţi parte din echipa guvernamentală. Doi: pentru că m-a invitat, m-a susţinut să intru în PNL şi să plec din presă. Şi vă spun de ce: pentru că, dacă aş fi rămas în presă, nu ştiu cum aţi fi scos cămaşa şi cât de bine v-aţi fi simţit după câteva emisiuni făcute de mine cu Oreste Teodorescu, Cristi Diaconescu, Ion Ioniţă. Nu mulţi, trei-patru dintre dumneavoastră. Şi trei: să îi mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban pentru faptul că este un adevărat pompier atomic şi comunică de multe ori şi pentru dumneavoastră. Să ştiţi că o spune un om care vine din presă şi continuă să iubească presa. Nu consideraţi niciodată presa un duşman. Învăţaţi din ceea ce face Ludovic Orban şi înţelegeţi – comunicarea e singura armă şi singura şansă. Chiar dacă faceţi lucruri excepţionale, dacă nu comunicaţi, creaţi o problemă PNL, nu doar dumneavoastră şi premierului. Bucuraţi-vă că aveţi paratrăsnetul şi omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră, din diverse motive, refuzaţi comunicarea”, a spus Rareș Bogdan de la tribuna Consiliului Național.

Click AICI! Peste 13.000 de persoane te așteaptă să te alături grupului de Facebook ”România EUROPEANĂ” pentru a dezbate cele mai interesante subiecte.

Dacă vrei să dormi liniștit, trezește-te! Și nu uita că un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

O țară întreagă așteaptă Ordonața Militară cu eliminarea pensiilor speciale

Deputatul Claudiu Năsui a publicat o situație a costurilor bugetare cu pensiile speciale, acestea ajungând …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: