Home / POLITICĂ / Propunerea USR de desfiinţare a Secţiei Speciale a fost respinsă de PSD. PNL a lipsit de la vot

Propunerea USR de desfiinţare a Secţiei Speciale a fost respinsă de PSD. PNL a lipsit de la vot

Comisia Juridică din Senat a respins marţi propunerea legislativă iniţiată de USR pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, scrie Adevarul.ro. La vot, senatorii USR au fost lăsaţi singuri, după ce parlamentarii PNL şi ALDE au lipsit de la lucrările Comisiei, în timp ce UDMR s-a abţinut, iar PSD a votat împotrivă.

Care credeți că este cea mai mare prioritate a guvernului PNL în perioada imediat următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

Comisia Juridică din Senat a respins marţi propunerea legislativă iniţiată de USR pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. La vot, senatorii USR au fost lăsaţi singuri, după ce parlamentarii PNL şi ALDE au lipsit de la lucrările Comisiei, în timp ce UDMR s-a abţinut, iar PSD a votat împotrivă.

Comisia condusă de social-democratul Şerban Nicolae a votat „nu” şi la punerea în acord a legilor Justiţiei cu recomandările Comisiei de la Veneţia, a raportului GRECO şi a recomandărilor din MCV.

În cadrul Comisiei Juridice, senatorul USR George Dircă a subliniat că desfiinţarea Secţiei Speciale este recomandată atât de către organizaţiile europene de specialitate cât şi de instanţele şi parchetele din ţară.

„Comisia de la Veneţia a confirmat ceea ce noi de la USR am propus printr-un proiect de lege şi anume desfiinţarea Secţiei Speciale pentru investigarea magistraţilor, care nu este decât un instrument politic folosit de către PSD în scopuri inadmisibile pentru un stat de drept. Secţia a devenit, practic, un obstacol în lupta împotriva corupţiei întrucât nu există o jurisdicţie definită clar iar conducerea Secţiei nu este una independentă de zona politică devenind vulnerabilă în faţa şantajului şi a compromisului”, a afirmat Dircă.

Dintre cei 11 membri ai Comisiei Juridice din Senat, 6 sunt membri PSD.

Joi, deputatul USR Stelian Ion a criticat joi anunţurile făcute de ministrul PNL al Justiţiei, Cătălin Predoiu, privind imposibilitatea temporară de a desfiinţa Secţia specială pentru investigarea magistraţilor. „Dacă tot nu poţi mulţumi pe toată lumea, de ce alegi să-i mulţumeşti pe Tăriceanu şi UDMR, care au batjocorit justiţia alături de PSD?”, se întreabă pe Facebook Stelian Ion.

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

Ciolacu i-a tras țeapă lui Dăncilă. Fostul premier nu a primit șefia Organizației de Femei a PSD

Compromisul prin care Viorica Dăncilă a fost forțată să-și dea demisia din fruntea PSD după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: