Home / POLITICĂ / Ponta: Am semnat deja moţiunea de cenzură; am spus clar că o votăm, nu știu cine avea dubii

Ponta: Am semnat deja moţiunea de cenzură; am spus clar că o votăm, nu știu cine avea dubii

Parlamentarii Pro România au semnat moţiunea de cenzură şi o vor vota ”la vedere”, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Victor Ponta, citat de Agerpres.

”Am semnat deja, am depus de săptămâna trecută semnăturile şi am spus foarte clar că o votăm. Nu ştiu cine avea dubii, poate eventual foşti colegi de la PSD. Am aşteptat ca doamna Dăncilă să vină în Parlament, eu nu aş fi vrut să avem o moţiune de cenzură, aş fi vrut să avem un Guvern restructurat, aşa mi-a promis mie doamna Dăncilă în luna august. Din păcate, nu a venit, a şi fi fugit din ţară acum, nu ştiu pe unde e, peste ocean. Cu toată lumea am văzut că a fugit. Nu a fugit singură, a fugit cu Teodorovici, cu Pintea, cu Fifor, cu toată lumea. (…) Neavând Guvern practic, ştiţi că şi azi când vorbim nu avem ministrul de Interne. În fiecare zi auzim de o nouă nenorocire, de o nouă crimă, de o nouă problemă legată de siguranţă şi noi nu avem ministru de Interne pentru că doamna Dăncilă e plecată. Nu avem ministru al Educaţiei, nu avem ministru al Energiei, nu avem ministru al Mediului”, a afirmat Ponta, la Parlament.

El a spus că în faţa acestei situaţii „de iresponsabilitate”, Pro România nu are altă soluţie decât să voteze moţiunea de cenzură.

”În faţa acestei situaţii clare de iresponsabilitate şi neseriozitate nu avem altceva să facem decât să votăm moţiunea de cenzură. Acum suntem 36 de deputaţi, după ce 10 deputaţi ALDE s-au alăturat grupului Pro Europa, probabil încă patru mâine, deci 40 de deputaţi, senatorii noştri deja au semnat moţiunea, o vom vota şi sperăm să avem un Guvern mai bun. (…) Ca şi celelalte dăţi o să votăm la vedere. Nu la noi sunt probleme, eu cred că nici la penelişti, nici la userişi, eu zic să vă uitaţi la partidul domnului Băsescu. (…) Parlamentarii Pro România vor vota toţi”, a declarat Victor Ponta.

Și Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, luni, că 20 de parlamentari ALDE semnează moțiunea de cenzură și vor vota la vedere în plenul Parlamentului pentru căderea Guvernului.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că moțiunea de cenzură va fi depusă „cât de curând”, dar că nu poate avansa o dată, pentru că trebuie consultate toate cele șase formațiuni care o susțin. Orban a mai spus că opoziția ar putea vota „la vedere” la moțiunea de cenzură.

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

Băsescu șterge pe jos cu Tăriceanu: ”Acolo, la intrare, se află o tavă cu ciolane pentru potăi de pripas”

Fostul președinte Traian Băsescu l-a atacat violent pe președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu din cauza opoziției …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: