Deputatul PNL Florin Roman a declarat, duminică, după intrarea premierului Florin Cîţu în cursa pentru şefia partidului, că liberalii au nevoie de un “suflu nou” şi că existenţa unei competiţii în interiorul PNL este un lucru bun, chiar dacă “cineva” şi-ar fi dorit să fie un candidat unic, aparent făcând aluzie la Ludovic Orban, scrie Epochtimes-romania.com.

“Vom avea competiţie în PNL, iar ăsta e un lucru bun. Chiar dacă cineva şi-ar fi dorit să fie candidat unic. Sindromul Ceauşescu mai bântuie încă şi ultimii mohicani, ai unei generaţii de politicieni fără scrupule! Va fi o competiţie în care lupta se dă între trecut şi viitor, între dezamăgire şi speranţă.

Pentru că va fi o luptă! Pe care nu şi-au dorit-o liberalii ce iubesc cu adevărat partidul, ci cei care vorbesc public de democraţie, apoi pun mâna pe telefon şi îşi ameninţă colegii. Lucrurile sunt simple: până şi retrograzii din PSD s-au lepădat de Năstase şi Dragnea. Iar PNL are nevoie de un suflu nou în 2024! Cât despre suferinţe şi trădări, vom avea timp să mai vorbim. În interiorul partidului!”, a precizat Roman pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, deputatul a acuzat că o parte dintre membrii PNL au recurs la “blaturi personale”, de pe urma cărora doar ei au avut de câştigat, pentru ca acum tot ei să se dea drept “victime” şi să vorbească “în numele întregului PNL”.

“În timp ce îşi puneau ţuţerii în funcţii şi îi păstrau pe pesedişti şi aldisti, în opoziţie…dar la guvernare! În timp ce dădeau orice la noii parteneri de guvernare, pentru a scăpa de liberali cu încredere, ca fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru. În timp ce primarii erau trădaţi, prin cedarea tuturor aşilor din structura guvernului, necesari în dezvoltare locală”, a continuat Florin Roman, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte regional al PNL.

Totodată, potrivit deputatului, un Partid Naţional Liberal fără personaje precum Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Rareş Bogdan, Dan Motreanu, preşedinţi de Consilii Judeţene, primari şi mulţi alţi “liberali de rând care nu s-au înclinat în faţa PSD, este ca un PNL fără aer”.

“Aşa că, cel puţin eu, mă uit cu încredere la viitorul PNL şi la Florin Cîţu! Doamne ajută!”, a conchis Florin Roman.

Remarcile lui Roman vin în contextul în care premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, înaintea Consiliului Naţional al liberalilor, că va intra în lupta pentru şefia PNL, care se va da la Congres, anunţ aşteptat de rivalii lui Ludovic Orban din partid.

Alături de Cîţu au putut fi văzuţi, la conferinţa de presă, în număr mare, lideri PNL, printre care Emil Boc, Alina Gorghiu, Lucian Bode, Rareş Bogdan, Virgil Popescu, Robert Sighiartău sau Raluca Turcan. Şi generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale, omul preşedintelui Klaus Iohannis, a fost văzut alături de Cîţu.

A reușit premierul Florin Cîțu să-și țină promisiunea de a opri nepotismele și conflictele de interese?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 17.700 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here