Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, joi, într-o declaraţie de presă făcută la sediul partidului, că social-democraţii vor depune la jumătatea lunii august o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, scrie Epochtimes-romania.com.

Cu acest prilej, Ciolacu i-a dat replica preşedintelui Klaus Iohannis, care acuzase cu puţin timp înainte PSD-ul că a creat o criză sanitară blocând în Parlament legea carantinei şi izolării.

„Este inadmisibilă abordarea preşedintelui Klaus Iohannis. Este sub demnitatea funcţiei publice pe care vremelnic o deţine. […] Înţeleg problema preşedintelui după pierderea controlului de către guvernul său asupra pandemiei şi a crizei economice din România. Ceea ce nu înţeleg este obsesia preşedintelui Iohannis de a găsi vinovaţi în altă parte decât datele şi statisticile oficiale în ceea ce priveşte pandemia şi economia. Disperarea cu care atacă PSD confirmă faptul că guvernul său a pierdut controlul total în gestionarea pandemiei”, a declarat Ciolacu.

Liderul social-democrat a adăugat că „acesta este rezultatul unei guvernări interesate doar de alegeri, de furat […] şi de a împărţi funcţii publice către membrii PNL”.

„Un haos mai mare decât e acum nu poate fi creat nici măcar de PSD sau Opoziţie. De aceea am hotărât azi depunerea unei moţiuni de cenzură în luna august [la jumătatea lunii – n.r.]”, a menţionat Ciolacu.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here