Senatul începe astăzi dezbaterea unui proiect de lege prin care PSD, prin Șerban Nicolae, încearcă să îl scoată pe președintele României din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței, anunță G4Media.ro.

Mai precis, Șerban Nicolae a depus o serie de amendamente la un proiect mai vechi pentru modificarea Legii Consiliului Concurenței, iar amendamentele sale vor fi dezbătute în ședința de azi a Comisiei de Industrii din Senat. Proiectul a trecut deja de Camera Deputaților, iar Senatul e cameră decizională.

Amendamentele depuse astăzi de Șerban Nicolae sunt identice cu cele depuse de același senator PSD în urmă cu două luni, dar Curtea Constituțională a decis pe 3 iunie că modificările sunt neconstituționale pentru că lipsea avizul Consiliului Economic și Social. CCR a fost sesizată la acel moment de senatori PNL, USR și UDMR, dar și de președintele Iohannis. De remarcat că senatorul Șerban Nicolae nu a așteptat motivarea CCR înainte de a face din nou aceleași amendamente.

Cel mai radical amendament depus de cei doi PSD-iști, care au atacat constant Consiliul Concurenței, este eliminarea președintelui țării din procedura de numire a conducerii instituției.

Mai precis, în acest moment plenul Consiliului Concurenței e numit de președintele țării prin decret, pe baza votului dat de Parlament, la propunerea comisiilor juridice ale celor două camere. Or, un amendament propus de Șerban Nicolae prevede ca plenul Consiliului Concurenței să fie numit prin hotărâre adoptată în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, la propunerea grupurilor parlamentare din cele două camere.

PSD vrea să treacă rapid la vot noua componență a conducerii cât timp mai are majoritatea în Parlament. Dacă amendamentul va trece, PSD va avea timp să numească o nouă conducere a Consiliului Concurenței pe care să o controleze pentru un mandat de cinci ani.

O altă modificare majoră, propusă tot de Șerban Nicolae, e creșterea de la 7 la 11 a membrilor plenului Consiliului Concurenței. În plină criză economică ar însemna o creștere automată de buget pentru instituție, dat fiind că fiecare membru al plenului are la dispoziție un aparat propriu.

În plus, Șerban Nicolae propune și încetarea mandatelor actualilor membri ai conducerii la momentul depunerii jurământului de către viitorii membri, în condițiile în care legislația actuală prevede clar că mandatul nu poate fi scurtat înainte de termenul de 5 ani.

De asemenea, Șerban Nicolae vrea să relaxeze condițiile pe care membrii Consiliului Concurenței trebuie să le îndeplinească: vechime de 10 ani (în loc de 15 acum) într-o funcție de demnitate publică sau de conducere cu responsabilităţi ce implică o înaltă competenţă profesională şi managerială.

În plus, Șerban Nicolae vrea să elimine interdicția ca membrii Consiliului Concurenței să nu fi fost condamnați pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, păstrând doar prevederea ca aceștia să nu fi fost condamnați pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare.

Context. Consiliul Concurenței este una dintre puținele instituții care au scăpat controlului total al PSD în epoca Liviu Dragnea. Instituția are un rol-cheie în domeniul economic, avizând majoritatea achizițiilor și fuziunilor dintre companii și controlând companiile bănuite că încalcă legislația anti-monopol.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here