Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică, într-o intervenţie telefonică la România TV, că oamenii nu ar mai avea încredere în actuala conducere a ţării, iar ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi premierul Ludovic Orban trebuie să plece, scrie Epochtimes-romania.com.

Băsescu susţine că „una din marile probleme era că pe timpul stării de urgenţă a fost că s-a testat foarte puţin” şi acuză autorităţile că „au relaxat măsurile fără să ştie unde sunt focarele”, ceea ce ar fi condus la situaţia actuală.

„Au fost 2 lucruri care nu s-au respectat. În primul rând, măsurile din pandemie trebuiau să se aplice cu respectarea drepturilor fundamentale. Am luat nişte măsuri sălbatice care au iritat populaţia. Al doilea lucru: prin comunicare, autorităţile trebuiau să-şi facă din populaţie un partener. Efectele pandemiei nu sunt controlate. Oamenii nu au încredere în actuala conducere. Trebuie altă echipă. Această populaţie a fost umilită de tratamentul primit”, este de părere fostul şef de stat.

Potrivit acestuia, Vela, Arafat, ministrul Sănătăţii şi Premierul „trebuie să plece”.

„Responsabilitatea operaţiunii este a premierului. Arafat a ratat toate operaţiunile de salvare. Decizia de relaxare a fost cea mai mare mizerie. Relaxare fără să ştii cele mai mari focare”, a declarat Traian Băsescu.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here