Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, luni seara, la Profit News, că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis i-au descris pe social-democraţi ca trecând de la “ciuma roşie” la un fel de “forţă politică responsabilă”. În plus, Dîncu a afirmat că PSD îşi doreşte ca viitorul premier să ţină cont de părerile specialiştilor săi, scrie Epochtimes-romania.com.

“Am trecut de la ciuma roşie la un fel de forţă politică responsabilă. Am mai auzit de mai multe ori această expresie de la PNL şi chiar de la Preşedinţia României, ne bucurăm pentru acest statut. Nu a existat un curent favorabil pentru o votare a unui guvern minoritar. Acest lucru îl dorim, ca viitorul premierul să ţină cont de propunerile noastre, mai ales că sunt propuneri făcute de specialişti, dar mi se pare că este exclusă o variantă de guvern minoritar. Am avut o presiune foarte mare din partea primarilor sau preşedinţilor consiliilor judeţene să nu votăm, să nu credităm un guvern care a dus România în această groapă”, a precizat Dîncu.

De asemenea, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a mai transmis că alegerile anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru ieşirea României din criza politică în care se află.

“Probabil că în această perioadă de vârf a crizei în care vine iarna şi vin peste noi nişte preţuri din energie care nu au putut fi reglate cumva în niciun fel încă, cel puţin lucrăm în Parlament în aceste zile la nişte OUG pentru plafonare, pentru compensare”, a adăugat Dîncu.

Potrivit liderului PSD, România are nevoie de “asumarea politică” a unui guvern:

“Noi am propus, dar nu este treaba noastră că nu noi propunem, noi putem să dăm idei doar, că nu avem o majoritate, nu putem face în acest moment, am propus ca preşedintele, premierul desemnat să se gândească la un guvern în care pot să fie mai mulţi oameni care sunt din afara arcului politic, care nu se decontează prin apartenenţă politică, ci prin specialitatea lor, prin expertiza pe care o au şi atunci sigur că poate toate partidele vor rediscuta sprijinul pentru un guvern de termen scurt”.

Dacă președintele Iohannis ar fi suspendat, cum ați vota la referendumul de demitere?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 19.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here