Deputatul USR Andrei Drancă propune o serie de noi reglementări cu privire la activitatea locațiilor de jocuri de noroc, precum și modul în care acestea își fac publicitate, scrie G4Media.ro, care citează Botoșăneanul.ro.

„Se va schimba legislația ce vizează jocurile de noroc. Trebuie să înțelegeți că jocurile de noroc sunt reglementate și supra-reglementate. Oficiul Național al Jocurilor de Noroc urmărește activitatea celor din domeniu. Și este reglementată publicitatea în acest sens, o să vedeți că nu poți să vezi ce se întâmplă înăuntru, din stradă. În momentul în care deschizi ușa la o astfel de locație, nu ai voie să vezi nimic din sală, trebuie să faci câțiva pași, în cazul în care un copil deschide ușa din greșeală să nu fie tentat să intre”, spune Andrei Drancă.

Solicitările pentru înăsprirea legii vin de la nivel local.

„Nu avem nicio limitare în ceea ce privește aparatele de sloturi din zona școlilor. Nu avem nicio limitate în ceea ce privește locațiile pentru pariuri în zona școlilor. Iar chestia asta va fi abordată în proiectul de lege ce sper eu să fie depus în următoarele 2 luni”, susține Raluca Curelariu, consilier local USR

Pe lângă îndepărtarea acestor activități din jurul școlilor și liceelor, se urmărește eliminarea reclamelor la pariuri și jocuri de noroc și de pe rețelele de televiziune.

„Așa cum am scos reclamele de la tutun de pe televizor, la fel trebuie să scoatem și reclamele pentru jocuri de noroc de pe televizor, dar și din mediul online. Vedeți reclame la țigări pe Facebook? Nu mai sunt. Lucrul acesta trebuie aplicat și la jocurile de noroc”, spun USR-iștii.

Deputatul USR Andrei Drancă propune o serie de noi reglementări cu privire la activitatea locațiilor de jocuri de noroc, precum și modul în care acestea își fac publicitate, relatează Botoșăneanul.

„Se va schimba legislația ce vizează jocurile de noroc. Trebuie să înțelegeți că jocurile de noroc sunt reglementate și supra-reglementate. Oficiul Național al Jocurilor de Noroc urmărește activitatea celor din domeniu. Și este reglementată publicitatea în acest sens, o să vedeți că nu poți să vezi ce se întâmplă înăuntru, din stradă. În momentul în care deschizi ușa la o astfel de locație, nu ai voie să vezi nimic din sală, trebuie să faci câțiva pași, în cazul în care un copil deschide ușa din greșeală să nu fie tentat să intre”, spune Andrei Drancă.

Solicitările pentru înăsprirea legii vin de la nivel local.

„Nu avem nicio limitare în ceea ce privește aparatele de sloturi din zona școlilor. Nu avem nicio limitate în ceea ce privește locațiile pentru pariuri în zona școlilor. Iar chestia asta va fi abordată în proiectul de lege ce sper eu să fie depus în următoarele 2 luni”, susține Raluca Curelariu, consilier local USR

Pe lângă îndepărtarea acestor activități din jurul școlilor și liceelor, se urmărește eliminarea reclamelor la pariuri și jocuri de noroc și de pe rețelele de televiziune.

„Așa cum am scos reclamele de la tutun de pe televizor, la fel trebuie să scoatem și reclamele pentru jocuri de noroc de pe televizor, dar și din mediul online. Vedeți reclame la țigări pe Facebook? Nu mai sunt. Lucrul acesta trebuie aplicat și la jocurile de noroc”, spun USR-iștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.