Președintele PLUS, Dacian Cioloș, face apel la PNL pentru demararea discuțiilor privind convocarea alegerilor parlamentare anticipate și anunță că Alianța USR PLUS are în vedere o colaborare cu liberalii la alegerile locale ”acolo unde acest lucru ne poate ajuta să promovăm candidați de valoare și să trimitem PSD în opoziție”, scrie G4Media.ro.

”E momentul ca forțele politice care doresc modernizarea României, care vor să întărească rolul țării în Uniunea Europeană să colaboreze pentru ca votul vostru din 26 mai și cel din turul întâi și din turul doi al alegerilor prezidențiale să nu se piardă. Țara are nevoie de reforme urgente, iar pentru realizarea lor noi, Alianța USR PLUS, trebuie să începem rapid discuțiile cu PNL pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Ne trebuie un nou Parlament, care să își asume schimbarea în bine a României. Sperăm ca lucrul acesta să îl înțeleagă și reprezentanții celorlalte partide din Parlamentul actual. PSD a fost învins, dar încă are pârghii prin care poate frâna dezvoltarea și modernizarea țării. De aceea este important să înlăturăm PSD de la conducerea administrațiilor locale. Alianța USR PLUS are în vedere o colaborare cu PNL acolo unde acest lucru ne poate ajuta să promovăm candidați de valoare și să trimitem PSD în opoziție. Ideal ar fi să modificăm legea, astfel încât primarii și președinții de consilii județene să fie aleși în două tururi de scrutin”, a scris Cioloș pe Facebook.

El i-a felicitat pe toții românii care au fost la vot, dar și pe președintele Klaus Iohannis pentru obținerea celui de-al doilea mandat.

”Felicitări vouă, celor care ați ieșit ieri la vot! Prin votul vostru, ați hotărât, într-o proporție covârșitoare, că într-o perioadă tulbure la nivel internațional România rămâne profund atașată valorilor europene și transatlantice. Și asta, împotriva unui întreg aparat de propagandă care a încercat din răsputeri, în ultimii ani, să ne deturneze de pe acest drum. Felicitări vouă, românilor din Diaspora! Prin mobilizarea voastră fără precedent ați arătat cât de mult vă pasă de țară și cât de mult vă doriți o Românie modernă. Felicitări președintelui Klaus Iohannis pentru rezultat. A venit vremea să construim împreună România pe care oamenii și-o doresc și la care și noi visăm”, a mai scris Dacian Cioloș.

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here