La scurt timp după ce fostul şef PNL Ludovic Orban şi cei 16 parlamentari care i-au rămas fideli şi-au anunţat demisia din partid au început reverberaţiile la nivel local, scrie Epochtimes-romania.com.

Astfel, mai mulţi liberali le-au urmat exemplul celor 17 şi şi-au anunţat plecarea din formaţiune, deplângând situaţia dezastruoasă în care a ajuns partidul în urma acţiunilor preşedintelui Klaus Iohannis şi a „echipei câştigătoare”.

Redăm mai jos câteva exemple în acest sens:

Puşcaş Ionel

Nu am crezut vreodată că am să ajung aici, dar după cum aţi văzut şi voi, între timp s-au petrecut lucruri contrare oricărei judecăţi normale, s-au produs trădări odioase, s-au făcut alegeri greşite, s-a minţit într-un mod ordinar şi în cele din urmă au luat în braţe PEEEE SEEE DEEEE.

Liberalii adevăraţi nu au fost niciodată de acord cu această alianţă, nici în trecut, chiar dacă au luptat şi câştigat împreună nişte alegeri, nici acum, mai ales că de această dată la ultimele alegerile am avut un mesaj profund anti PSD.

În acest moment PNL prin alegerile făcute, prin deciziile luate şi prin minciunile afirmate nu mă mai reprezintă. Prin urmare îmi dau demisia din funcţia de Membru al Biroului Politic PNL sector 6 şi din calitatea de membru al PNL-Câţu-Iohannis.

Renunţ cu bucurie la munca mea de o viaţă numai să nu mai fiu alături de cei care au minţit oamenii şi au trădat valorile şi principiile liberalismului românesc.

Ina Paladi

Orice început are şi un sfârşit…

Sfârşit firesc sau „obligat”. Fericit sau trist!

Sunt un om tolerant şi dispus să fac multe compromisuri dacă acestea nu afectează integritatea mea.

Sunt genul de om care, recunosc, suferă de sindromul Ioanei D’Arc, dar acesta apare din cauza lipsei de implicare şi nepăsare a celor din jur.

În ultimile săptămâni, mai ales după ce mi-am depus demisia de la Ministerul Culturii, mă sufocă nodul în gât apărut după multe vorbe pe care am vrut să le spun, dar m-am abţinut! Un nod apărut din cauza frustrărilor şi nedreptăţii, pentru că ştiu câte s-ar fi putut face pentru ţară dacă era voinţă politică, ştiu ce potenţial are partidul în teritoriu, ce armată de primari, consilieri locali şi judeţeni, simpli membri şi simpatizanţi, oameni de bună-credinţă care acum un an ne-au oferit singura lor armă în lupta cu mizeriile pe care le făceau pesediştii – votul! Şi alături de care se poate dezvolta România! Toţi şi-au oferit votul pentru acelaşi scop, salvarea României din ghearele stagnării şi hoţiei!

Votul acela care pe mulţi dintre cei care astăzi au pus pe foc ţara, i-a „făcut om mare”!

Nu poţi să te p**i pe el de vot ca Bădălău şi gaşca!

Cui zic, azi îşi dau mâna cu el!

Azi Firea, care a lăsat Bucureştiul în frig şi datorii, e propunerea pentru ministerul Familiei! Fireaaa! Familiei!!!! Fa….

Am impresia că urmăresc un film prost sicilian despre clanul familiei „tradiţionale”! Fireaaa! Cea pe care au dat-o cu chiu cu vai jos din fruntea piramidei uniţi, nu dezbinaţi!

Azi ne-au dezbinat… Ne-au îngenuncheat în faţa pesedeului!

Azi Olguţa Vasilescu a devenit prietena blondelor liberale, iar groparul dezvoltării la Iaşi, Maricel Popa coleg de guvernare cu liberalii ieşeni! De noaptea minţii! Slavă, Alexandru Muraru! Ave Imperator Dominus! A reuşit cu #echipademolatoare să readucă Iaşului PeSeDeul!

Adevărat vorbea bunica mea, cu şine ti iubeşti, di l-aşela ti molipseşti! Lor aşa le place, gata!

Dacă liberalii sub conducerea lui Superman şi Terminator, adoră poziţia ghiocelului, mai nou capră, eu nu!

Cu Orban PNL era partidul de guvernământ, cu Cîţu – rezerva pesedeului. Să fie!

Păcat de oamenii buni din partid care nu au nicio vină…

Dar… Vremea trece, vremea vine!

A venit şi vremea mea să le mulţumesc tuturor celor care au fost consecvenţi în acţiunile sale, care în ciuda dezmăţului la nivel naţional, îşi transformă promisiunile în realizări! Le mulţumesc colegilor cu care toţi aceşti ani am fost #lafirulierbii şi cu care am făcut #echipăpentruIaşi!

Iaşul are mulţi oameni buni şi vă convingeţi cu toţii de asta zilnic! De-aceea le urez mult succes şi în continuare!

Să le mulţumesc tuturor celor care au votat pentru liberali, care cred în valorile liberale şi onoare!

Plec din actualul PNL sacrificat de Iohannis şi #echipademolatoare, partid care nu mai e nici Naţional şi nici Liberal!

Dar nu plec de pe baricade!

Eu rămân ce-am fost – liberală!

Cristian Darosi

Nimic nu se pierde, totul se transformă!

12 ani şi 12 zile – reprezintă perioada în care am reprezentat cu onoare şi cinste Partidul Naţional Liberal.

„Sperăm că-ţi face plăcere să revezi amintirile tale de pe Facebook, de la cele mai recente la cele mai vechi.”

Rămâne ironic Facebook-ul cu mine în aceste ultime săptămâni, săptămâni în care îmi aminteşte mereu ce le-am promis oamenilor în toate campaniile electorale din ultimii 7 ani!

Mereu acelaşi lucru: fără PSD! Cei care l-aţi votat, astăzi, pe Ciolacu în fruntea Camerei Deputaţilor, vă reamintesc faptul că până şi Moş Crăciun a rămas cu sacul gol în timp ce trecea pe deasupra sediului PSD!

Vă reamintesc faptul că în ultimii 30 de ani cea mai uşoară metodă de a îmbogăţi uraniul a fost să-l înscrii în PSD!

Vă reamintesc că există aceeaşi grămadă de bâlbâiţi în PSD, chiar dacă l-au ascuns pe Tudorel Toader!

Din lipsa autostrăzilor promise de PSD în ultimii 30 de ani, pentru a scurta drumul, cei de la DNA se gândeau să îşi facă sediul în curtea PSD unde stăpân e Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor prin votul PNL.

Vă mai amintiţi cum funcţionau unităţile de măsură pe vremea PSD? Alea cu un kilometru are 800 de metri?

Vă mai amintiţi cum se încheiau şedinţele în sediul PSD? Cum se spărgeau după ce trecătorii strigau tare pe la geamuri: „DNA”.

Aţi uitat de premierii şi preşedinţii PSD care au ajuns la Rahova şi Jilava?

Îi mai ţineţi minte pe arheologii care au descoperit în curtea sediului PSD o pereche de cătuşe dacice?

Vă amintiţi reacţia PSD după protestul din prima seară cu OUG 13: „Vom scoate şi noi 1 milion de deţinuţi din puşcării pentru a vă da o lecţie”.

Au urmat peste 16.000 deţinuţi, eliberaţi de cadoul făcut de PSD, cu recursul compensatoriu, care după ce au văzut soarele, au furat, violat, au omorât şi s-au întors înapoi mulţumindu-i lui Dragnea pentru pauza mare pe care le-a oferit-o, în timp ce victimele lor – Odihnească-se în pace – au ajuns în cimitire!

Tot PSD-ul a reuşit performanţa să dea prima amendă prin uneltele din poliţie, iar titlurile arătau aşa: „Un bistriţean a fost amendat cu 200 de lei pentru că a atacat PSD-ul pe Facebook” .

10 august a devenit oficial Ziua M…e PSD – după ce Genunche Pop în seara lui 10 spunea: „Nu cred că, astăzi, putem spune că Jandarmeria n-a acţionat corect”.

Am văzut primul rănit cu o grenadă în afara teatrelor de luptă…în Bucureşti, şi nu era militar, îl chema Doru Oprea, protestatarul care a fost rănit de capacul unei grenade la mitingul din 10 august care după acest episod a emigrat în Franţa, la fel ca cei aproape 10 milioane de români alungaţi, tot de PSD, în ultimii 30 de ani.

Vă daţi suporteri, stimaţi PNL-işti care l-aţi votat pe Ciolacu, dar aţi uitat cum se striga pe stadioane – Ole, Ole, Ole…. 10 August… M…E PSDeee!

Dosarul 10 August a fost clasat. Dar nu vă pierdeţi încrederea: peste 30 de ani, când vinovaţii vor fi pe lumea cealaltă, dosarul va fi redeschis şi se va face dreptate, la fel cum au avut grija de urmaşul lor, aceiaşi PSD-işti: Ion Iliescu… cel cu mineriada şi victimele de la Universitate… ştiţi voi…cei morţi la şi după revoluţie!

L-au gonit pe rege în ’90 şi odată cu el, după ani şi ani un alt urmaş, ministru PSD, ne anunţă: „9.700.000 de români sunt plecaţi în afara graniţelor” – în tot acest timp se „înfiinţa” o nouă ţară: Diaspora română!

Liviu Dragnea le-a cerut scuze ”miilor de români” care stau în puşcărie iar după acest episod, la câteva zile, un tânăr a fost ucis lângă un club din Mediaş de un recidivist eliberat de Tudorel Toader prin recursul compensatoriu.. care a compensat: peste 200 de victime au fost omorâte, violate, jefuite, tâlharite…

A uitat Iohannis când a fost comparat de cei de la PSD – ALDE cu Hitler, am înţeles d-abia acum de ce le pupă dosul…

Cât de ipocriţi aţi ajuns, stimaţi foşti colegi PNL-işti? Când voi cei care aţi stat la ordin, aţi ales o marionetă impusă de Iohannis după ce aţi călcat în picioare voinţa celor 200.000 membri PNL, iar astăzi de ruşinea voastră, eu sunt ală, care după 12 ani, demisionează din PNL?

Las în urmă următoarele funcţii pe care le-am deţinut pe rând în interiorul PNL: membru BPL TNL Târgu-Mureş, prim-vicepreşedinte TNL Mureş, secretar general adj. PNL Mureş, Coordonator al Departamentului de Comunicare PNL Online. De toată această muncă, vor profita cei care astăzi s-au aliat cu PSD, reuşind astfel să omoare credibilitatea Partidului Naţional Liberal!

Rămân acelaşi om! Nu sunt trădător!

Voi continua să fac ceea ce le-am promis oamenilor pe stradă, în pieţe, pe uliţe, prin toate satele şi la fiecare eveniment la care am participat, cu un mesaj în plus: fără PSD şi aliaţii lor din echipa distrugătoare!

Rămân cu aceleaşi convingeri, principii şi valori sănătoase pe care le-am însuşit de la oamenii cu care voi continua într-o altă construcţie Liberală, construcţie care nu va trăda aşteptările electoratului de drepta!

Închei pentru azi în ton cu Facebook-ul, care ne va aminti mereu ce le-am promis oamenilor: fără PSD!

Cine iartă PSD, îşi merită soarta!

Având în vedere că Iohannis și PNL-ul și-au trădat proprii alegători, veți mai vota cu PNL la următoarele rânduri de alegeri? Dacă nu, care este partidul pe care-l veți vota?

View Results

Loading ... Loading ...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here