Liderul Forţei Drepte, Ludovic Orban, critică dur Guvernul după ce premierul Ciucă a anunţat compensarea, cu 50 de bani, a preţului la carburanţi, acuzând coaliţia la putere că timp de jumătate de an nu a mişcat un deget pentru a rezolva problema, pentru ca acum să vină cu o măsură insuficientă, scrie Epochtimes-romania.com.

Orban mai transmite că formaţiunea sa, Forţa Dreptei, a depus un proiect de lege care ar fi dus la scăderea cu minim 2,2 lei a preţului litrului de carburanţi.

„Timp de 6 luni guvernul nu a mişcat un deget pentru a contracara creşterea preţului la carburanţi. Ciolacu şi Ciucă ne-au aburit cu tot felul de declaraţii bombastice dar de făcut nu au făcut absolut nimic.

În timpul acesta, toate preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor au explodat. Inflaţia din România este dublă faţă de inflaţia medie de la nivel european. Puterea de cumpărare a veniturilor românilor s-a redus dramatic. În timpul acesta, guvernul încasează mai mulţi bani prin sărăcirea românilor şi, colac peste pupăză, mai vrea să şi crească taxele sau să introducă taxe noi.

De 4 luni şi jumătate am înaintat parlamentului un proiect de lege foarte clar şi simplu, care duce la scăderea cu minim 2, 2 lei a preţului litrului de carburant la pompă prin soluţii liberale, adică prin reducerea la jumătate a accizei şi reducerea TVA de la 19 la 5%. Ne luptăm de peste 4 luni cu lipsa de responsabilitate şi slugărnicia parlamentarilor din coaliţia de guvernare, care nu vor sub niciun chip adoptarea legii.

În 2020, guvernul pe care l-am condus a aplicat o măsură asemănătoare. De la 1 ianuarie 2020 am anulat supracciza la carburant şi preţurile au scăzut corespunzător. Sigur că prin aplicarea legii noastre, guvernul trebuie să renunţe la cheltuieli nenecesare, dar măsurile ar fi avut un efect favorabil în întreaga economie, crescând competitivitatea companiilor româneşti şi frânând procesul inflaţionist.

După 6 luni de inacţiune guvernamentală, care vor costa scump economia României, după protestele spontane din benzinării, după ce nervozitatea a atins cote ridicate şi după ce preţurile au luat- o razna complet, s-a trezit şi coaliţia CIOCIU să zică că ar încerca să ia măsuri de plafonare. Prea târziu! Prea puţin! Total ineficent! Antiecomic şi antiliberal! Fără efectele scontate!

Dar sigur că „tiriplicii” se vor bate cu cărămida în piept că operaţia a reuşit. Păcat că pacientul este…”, scrie pe Facebook Orban.

Sursa foto: G4Media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.