Preşedinţele PLUS, Dacian Cioloş, a acuzat, joi, la RFI, că Guvernul Orban a avut o comunicare deficitară, lipsită de empatie şi transparenţă în timpul gestionării crizei generate de Covid-19. Totodată, fostul premier tehnocrat a criticat şi Parlamentul, despre care afirmă că este mai preocupat de „protecţie aproape de clan a unor numiri politice în fruntea unor instituţii ale statului” decât de găsirea unor „soluţii economice pentru relansarea economiei”, scrie Epochtimes-romania.com.

„Cu tristeţe trebuie să spun că nu mă surprinde faptul că tot mai multă lume îşi pierde încrederea în autoritatea statului şi aici mă gândesc în primul rând la deciziile la nivel politic şi la calitatea sau mai degrabă lipsa calităţii în unele domenii a serviciului public. Şi parte din ceea ce s-a decis acum intră în aceeaşi categorie. Politicienii din Parlament, majoritatea, în loc să se preocupe de soluţii, eu aş fi vrut să văd acum o dezbatere despre soluţii economice pentru relansarea economiei, nu de o protecţie aproape de clan a unor numiri politice în fruntea unor instituţii ale statului, stat care, iată, e slăbit şi stat în care tot mai multă lume îşi pierde încrederea”, a declarat Dacian Cioloş, la postul citat.

Întrebat dacă este mulţumit de modul în care Guvernul Orban a gestionat starea de urgenţă şi cea de alertă, liderul PLUS a răspuns:

„Parţial, aş spune şi aici nu e vorba de cât sunt eu, personal, de mulţumit sau de nemulţumit, dar vedem chiar şi din analize şi sondaje modul cum percepe lumea, cum percep oamenii pe stradă acest mod de gestionare. Eu cred că am avut noroc că am avut un preşedinte care a fost ferm şi clar şi care a comunicat şi pentru Guvern, pentru că din partea Guvernului mie mi se pare că a existat în mod clar o comunicare deficitară şi în multe cazuri lipsită de empatie faţă de oameni şi faţă de problemele oamenilor, vorbesc la nivel politic. Au existat anumite bâlbe, a existat acea perioadă de vid legislativ în modul de a gestiona lucrurile”.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Aproximativ 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here