Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a admis, marţi, că gunoaiele constituie o gravă problemă pentru România, având în vedere că nu este pus la punct un sistem organizat pentru colectarea selectivă şi depozitarea ecologică a deşeurilor. Totodată, ministrul a afirmat că există o mafie în jurul activităţilor cu deşeuri şi a susţinut că „ministerul e într-o luptă continuă” cu acesta, scrie Epochtimes-romania.com.

Tanczos Barna a mai confirmat că există multiple activităţi ilegale care se învârt în jurul deşeurilor, inclusiv în ceea ce priveşte importul de deşeuri ca materie primă pentru industria de reciclare. Potrivit ministrului, crearea unei structuri mafiote a fost posibilă şi din pricina faptului că la noi în ţară nu există un sistem pus la punct care să asigure materie de calitate pentru industria de reciclare de care dispunem.

„În mod paradoxl, în România există o adevărată industrie de reciclare, însă statul nu e capabil să ofere materie pentru această industrie de reciclare. Este o anomalie, să ai industria de reciclare, dar să nu ai un sistem organizat care să facă tot procesul de colectare selectivă a deşeurilor, de tratare, de transport şi depozitare. Toate acestea constituie o provocare uriaşă pentru ministerul Mediului”, a declarat ministrul, susţinând că din cauza acestor lipsuri au apărut şi activităţile ilegale.

De asemenea, ministrul a mai afirmat că atâta timp cât în Uniunea Europeană este permis transportul/exportul deşeurilor reciclabile, nu e de mirare că în ţara noastră apar camioane cu deşeuri, având în vedere cererea mare de materie primă pentru industria de reciclare. Totodată, Tanczos a explicat că, pentru a asigura cât de cât un control în privinţa importului de deşeuri, se lucrează la o procedură prin care să poată fi limitat accesul în anumite puncte vamale.

„Trebuie să avem o modalitate de control, să scanăm camioanele, să verificăm ce se transportă, de unde se transportă”, a explicat ministrul.

Tanczos Barna a mai declarat că în judeţul Bihor a fost depistat un mecanism de transport ilegal de deşeuri din afara ţării. „Veneau camioanele din Italia, aveau un sistem de distribuire a deşeurilor prin centre din Cluj şi din alte judeţe”, a comentat ministrul.

Potrivit ministrului, primarii sunt de vină pentru că România nu are încă un sistem bine pus la punct de selecţie, colectare şi depozitare a deşeurilor în sistem integrat, ecologic, pentru că nu au acordat prioritate problemei deşeurilor.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 17.600 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here