Lucian Bode, ministrul pus de președintele Klaus Iohannis la Ministerul de Interne în Guvernul Ciucă, n-a ezitat să-i amenințe în stil mafiot pe liderii Opoziției democratice, Cătălin Drulă (USR) și Ludovic Orban (Forța Dreptei), chiar de la tribuna Parlamentului, scrie Ziaristii.com. Incidentul, deosebit de grav, a apărut în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură depuse de USR împotriva lui Bode după scandalul licitației aranjate „600 de BMW-uri pentru Poliție, la suprapreț, de la prietenul lui Iohannis” și după ce s-a aflat că același Bode și-a secretizat lucrarea de doctorat, asupra căreia planează mari suspiciuni de plagiat.

Scandalurile în care este implicat ministrul Lucian Bode, ca ministru de Interne, sunt din ce în ce mai dese și mai grave. Astă-primăvară, probe din dosarul de șantaj împotriva jurnalistei Emilia Șercan au fost scurse – spune chiar ziarista vizată – direct de la vârful ministerului, după ce victima le-a trimis anchetatorilor. Probele au ajuns la site-uri dubioase, înregistrate în Islanda și Moldova, care au în spate tot personaje din Ministerul de Interne. Acțiunea de kompromat de tip securist a fost orchestrată după ce Emilia Șercan a scris despre plagiatul comis de premierul Nicolae Ciucă în lucrarea sa de doctorat.

De asemenea, în ultimele săptămâni, Lucian Bode a încercat să dezinformeze deliberat opinia publică în legătură cu licitația la care firma lui Michael Schmidt a vândut 600 de BMW-uri către Poliție. Ministrul a pretins că, de fapt, licitația și specificațiile tehnice ale mașinii fuseseră aranjate de Drulă anul trecut, când era ministru al Transporturilor! Când a fost pus să arate anexele și semnătura lui Drulă, Bode a refuzat.

Avalanșa de minciuni și dezinformări a unui ministru cu gândire de mafiot: i-a reproșat lui Drulă că a demolat chioșcurile ilegale de la metrou ale „cartelului Rădoi” și că i-a dat pe mâna DNA pe PNL-iștii care făceau presiuni să-și țină protejații pe funcții la Transporturi

În cursul zilei de luni, în timp ce în Parlament se dezbătea moțiunea de cenzură împotriva lui Bode, acesta s-a înfuriat și a coborât discuția la un nivel incredibil pentru un ministru liberal. Diversionist, secretarul general al PNL a mințit, afirmând că USR ar duce o campanie de compromitere a șanselor României de intrare în Spațiul Schengen. Apoi i-a reproșat lui Drulă două acțiuni perfect legale: mai întâi că a evacuat chioșcurile ilegale ale cartelului sindicatului Rădoi din stațiile de metrou, apoi că, pe când era ministru al Transporturilor, i-a dat pe mâna DNA pe demnitarii PNL care veniseră să facă presiuni pentru a-și menține pilele în funcții de conducere!

De parcă această gândire de membru al unui grup infracțional organizat n-ar fi fost îndeajuns de îngrijorătoare, mai ales că vine tocmai de la Ministrul de Interne, Bode a trecut apoi la amenințări și insinuări cu iz de șantaj – de asemenea, în cel mai pur stil mafiot.

Bode i-a arătat pisica lui Orban: „Parcă tot BMW era şi maşina cu care aţi făcut accident când eraţi ministru al Transporturilor… Nu e bine… Am auzit că Nelu Iordache a devenit scriitor”.

Ministrul i-a arătat pisica mai întâi lui Ludovic Orban: „Parcă tot BMW era şi maşina cu care aţi făcut accident când eraţi ministru al Transporturilor… Sau era un Audi… Cert e că era împrumutată de la Nelu Iordache. Nu e bine… Am auzit că Nelu Iordache a devenit scriitor”.

Apoi i-a atras atenția lui Cătălin Drulă că s-ar putea s-o pățească: „Domnule Drulă, am mai văzut mitomani în politica românească și știți că nu au sfârșit bine…”.

Amenințările și insinuările lui Lucian Bode

  • „Domnului Drulă i se pot reţine două operaţiuni din timpul mandatului de ministru al Transporturilor – Operaţiunea «Ranga» şi «Securilă-microfon». Nimic despre Blue Air? D-le Orban? Unde sunteţi, unde v-aţi ascuns? Nu v-a lăsat Nelu Iordache să scrieţi despre Blue Air? Sigur, asta nu-l ajuta nici pe domnul Drulă…”
  • „Domnule Orban, vedeţi cum e soarta? Vorbiţi de achiziţia de BMW-uri. Parcă tot BMW era şi maşina cu care aţi făcut accident când eraţi ministru al Transporturilor… Sau era un Audi… Cert e că era împrumutată de la Nelu Iordache. Nu e bine! Am auzit că Nelu Iordache a devenit scriitor…”
  • „Domnule Drulă, am mai văzut mitomani în politica românească și știți că nu au sfârșit bine…”
  • „Domnule Orban, nu pot să fiu de acord cu minciuna și cu faptul ca ați demonstrat că nu sunteți doar mincinos, ci și ticălos. În 2020, când a fost adusă în discuție așa-zisa secretizare a tezei mele de doctorat, erați prim-ministru și v-am informat cu privire la toate demersurile pe care le-am făcut și știți foarte bine ce ați răspuns și nu vreau să repet aici, că mie mi-e rușine.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.