Deputata USR Cristina Prună a vorbit vineri, pe pagina sa de Facebook, despre „ipocrizie, numirile politice în sectorul energetic şi criza preţurilor la energie”, scrie Epochtimes-romania.com.

„Mai ţineţi minte pe cine vota luna trecută majoritatea PSD-PNL-UDMR din Parlament în conducerea ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei)? Un absolvent de mecanică agricolă, Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Despre această mizerie am vorbit la momentul respectiv. Ce ne spunea Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe vremea aceea? Că nu trebuie să ai competenţe în domeniul energiei pentru a conduce ANRE. Practic, e suficient să fi condus un tractor, ceva şi restul vine de la sine”, a declarat Cristina Prună.

Reprezentanta USR a atras atenţia că, acum, acelaşi ministru ne spune că ANRE nu face ce trebuie, nu verifică furnizorii, nu comunică coerent cu procedurile de contestare a facturilor.

„Păi nu e conducerea ANRE plină de foşti politicieni de la PSD şi PNL cu experienţă dubioasă, colegi de-ai d-lui ministru? Aşa memorie scurtă în declaraţii rar mi-a fost dat să văd. Această guvernare împreună cu ministrul Energiei pe care îl ţin în braţe se afundă din ce în ce mai tare. E mereu vina altcuiva! De vreo două săptămâni se încearcă din răsputeri aruncarea vinei pe USR. Asta se întâmplă atunci când PSD şi PNL plătesc bani grei, milioane de euro, din subvenţia de la partide pentru a împinge mesaje mincinoase, adevărul nu se mai vede. Nu mai contează lipsa de investiţii, nu mai contează că companiile de stat colcăie de activ de partid, nu mai contează că guvernul PNL-PSD a luat măsuri proaste în criza preţurilor la energie”, a afirmat Cristina Prună.

Potrivit liderului USR, până una alta ANRE-ul are un preşedinte pesedist care a încălcat cu bună ştiinţa legislaţia, a blocat investiţiile în energie şi ne-a făcut dependenţi de importuri de gaze şi energie electrică.

„Atât ANRE cât şi ministrul Energiei au o vină egală pentru ce se întâmplă astăzi. Stau şi eu şi mă întreb până când vor mai fi ţinuţi în braţe cu toţii?”, a adăugat Cristina Prună.

Care este soluția pentru Poliția Locală?

View Results

Loading ... Loading ...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.