”Senatorii PSD au personalitate, am spus că se vor uita cu atenţie peste acest dosar şi nu face bine nimănui să ne pronunţăm înainte, mai ales eu care nu sunt senator şi nu am acces acolo”, a declarat luni Liviu Dragnea când a fost întrebat despre dosarul de corupție al lui Călin Popescu Tăriceanu, scrie G4Media.

Este pentru prima oară în ultimii doi ani când Dragnea nu folosește sintagmele ”statul paralel” și ”abuzuri” în legătură cu un dosar DNA, iar explicația e simplă: șeful PSD are tot interesul să îl țină în șah pe șeful ALDE, cel care a refuzat constant OUG pentru amnistie și grațiere.

Întrebat cum vor vota senatorii PSD la cererea de ridicare a imunității lui Tăriceanu, Dragnea a răspuns cu o întrebare retorică: „Eu sunt Mama Omida acum, sincer?”

Pe de altă parte, Tăriceanu, a dat toate semnalele că are nevoie de sprijinul PSD la votul pentru ridicarea imunității. Si duminică la RTV, și luni într-o conferință de presă, șeful ALDE a dat asigurări că va vota împotriva unei moțiuni de cenzură și că e gata să se pună de acord cu PSD pe prioritățile legislative.

„Nici vorbă ca la o eventuală moţiune de cenzură împreună cu colegii mei să votam altfel decât pentru apărarea Guvernului”, a spus Tăriceanu.

Schimbarea de atitudine a lui Dragnea față de Tăriceanu vine după un lung șir de momente în care șeful ALDE a refuzat să facă jocul PSD. Cea mai importantă divergență vine din opoziția lui Tăriceanu față de o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere, cerută încă de la începutul anului de Dragnea. Tăriceanu a fost susținut în demersul său de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și de premierul Viorica Dăncilă, ambii opozanți ai unei asemenea OUG.

Tăriceanu și ALDE s-au opus și proiectului Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, care ar fi urmat să ia de la Ministerul Energiei (ALDE) toate companiile de stat profitabile. La fel și în cazul legii offshore, care a fost votată de ALDE după o îndelungată opoziție.

Până la momentul votului din Senat pentru ridicarea imunității, cerută de DNA, raportul de forțe din coaliție rămâne înclinat în favoarea lui Liviu Dragnea, dat fiind că PSD singur are majoritatea în Senat.

Context:

Luni, Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut săptămâna trecută încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Dosarul, care are 73 de volume, fiecare cuprinzând între 79 şi 349 de pagini, va putea fi studiat de Tăriceanu înainte de a fi audiat de senatorii jurişti. Aceştia urmează să întocmească un raport, care va fi înaintat Biroului permanent pentru a intra ulterior pe ordinea de zi a plenului Senatului.

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.