Ludovic Orban pregătește înființarea unui nou partid, susțin surse liberale. Fostul președinte al PNL va părăsi grupul parlamentar al PNL și va conduce Forța Liberală, scrie Ziaristii.com.

Ludovic Orban pune bazele unui nou partid politic, după ce conducerea PNL a fost preluată de Florin Cîțu (cu susținerea președintelui României, Klaus Iohannis), iar fostul lider al liberalilor a nu s-a regăsit în noua formulă.

Potrivit surselor citate, Orban va părăsi grupul parlamentar al PNL și va anunța noul proiect politic, pe care în prezent îl susțin și aproximativ 50 de parlamentari, nemulțumiți de „echipa Cîțu”.

Noul partid va fi condus de Ludovic Orban și se va numi Forța Liberală. Acesta va beneficia din start de grupuri parlamentare. E de așteptat ca „echipa Cîțu” să „întoarcă” în jur de 10-20 de parlamentari, ceilalți 30-40 urmând să meargă alături de Orban în noul partid.

Miercuri, la ora 13.00, Ludovic Orban și-a depus la Parlament demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Până acum, demisia sa s-a aflat doar la sediul PNL, la dispoziția lui Florin Cîțu.

După ce demisia lui Orban va fi publicată în Monitorul Oficial, va fi demarată procedura pentru alegerea unui noi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Deocamdată, nu e clar care va fi majoritatea care va decide numele viitorului „număr 3 în stat”.

După depunerea demisiei, Orban a declarat, oarecum criptat: „Pentru mine e un nou început”. El a refuzat să ofere detalii despre acest „nou început”.

Dacă președintele Iohannis ar fi suspendat, cum ați vota la referendumul de demitere?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 18.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here