Alexandru Pânişoară, membru al PNL Sector 1, a acţionat în judecată partidul din care face parte, solicitând constatarea nulităţii absolute a celor două decizii care fundamentează acceptarea candidaturii lui Florin Cîţu la alegerile PNL din 25 septembrie, scrie Epochtimes-romania.com.

Într-un LIVE transmis pe Facebook, Pânişoară împreună cu colegul său de partid Alexandru Dumitrescu au explicat că BPN nu are în atribuţii, prin statut, posibilitatea de a da derogările privind vechimea ce i-au fost conferite lui Cîţu pentru a-i facilita candidatura la preşedinţia PNL.

Potrivit celor doi, singurul for decizional din PNL care poate face acest lucru este BEx-ul, dar şi acesta poate da derogări doar “în cazuri excepţionale”, situaţie în care este absolut necesară o motivare.

Dar Pânişoară şi Dumitrescu subliniază că decizia din 18 august a BPN-ului precizează că se acordă o derogare temporară, fără să aibă o motivare, deci “este lovită de nulitate absolută, lipsindu-i aceste elemente”.

Ulterior, Alexandru Pânişoară a mai precizat într-o postare pe platforma de socializare că nu a avut această iniţiativă “la comanda cuiva”. Liberalul susţine că nu îi cunoaşte nici pe Orban şi nici pe Cîţu, şi că demersul său nu are legătură cu cei doi candidaţi la şefia partidului, ci cu faptul că “PNL cauţionează abateri de la legi şi regulamente”.

„Nu am acţionat la comanda cuiva ci din propria convingere, din asumare, chiar dacă mi s-a spus ‘de ce te bagi? Sunt lupte grele, o să vezi ce o să păţeşti’. O să păţesc ce? O să mă caute unii? Să mă caute, scheleţi n-am, poate or să-mi facă, totul e posibil, dar mi-am ASUMAT! O chestie care lipseşte cu desăvârşire în clasa politică. Nu pot să tolerez, să mai tolerez, nelegiuirile care se fac la orice nivel, cu toate riscurile.

Nu sunt contestatar de meserie, contest acolo unde sunt, în opinia mea, încălcate principii şi valori. Pe lângă ceea ce contest, eu vin şi cu soluţii, atâta cât am capacitatea, dar vin cu ceva, nu doar să fiu pe dos… Nu-l cunosc pe Florin Cîţu şi nici pe Orban, nu are legătură cu ei, cu circul care se petrece, ci cu faptul că PNL cauţionează abateri de la legi şi regulamente… PNL-ul din care şi eu fac parte şi nu pot să fiu părtinitor… Poate ar fi gândit şi alţii acţiunea dar nimeni n-a făcut nimic în sensul ăsta… păcat, sper să înceapă şi restul colegilor să se trezească din amorţirea asta care a condus la derapaje şi abuzuri”, a scris Pânişoară pe platforma de socializare.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 18.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here