Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îşi continuă, seria zilnică de atacuri pe pagina sa de Facebook la adresa Guvernului PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis, scrie Epochtimes-romania.com.

„Sper că nimeni nu mai are dubii că începerea anului şcolar pe 14 septembrie a fost făcută doar în scop electoral, doar ca Iohannis şi Orban să poată spune că situaţia medicală este sub control, doar pentru ca alegerile locale să se poată ţine pe 27 septembrie! Adică ne-au sacrificat copiii ca să poată fura alegerile! Acum încep să închidă şcoală după şcoală şi este clar că este doar o chestiune de timp până când totul se va închide! La fel le-au făcut celor din HORECA sau celor din teatre şi cinematografe. I-au dus cu zăhărelul şi după alegeri i-au închis. Peste noapte! Fără explicaţii şi fără pregătire! Nici un semn de întrebare despre spectatorii care au cumpărat bilete şi nici o remuşcare pentru cheltuielile făcute de cei din industria ospitalităţii ca să se alinieze normelor de protecţie impuse”, a declarat Tăriceanu.

Şeful ALDE susţine că „la fel” a făcut şi fostul preşedinte Traian Băsescu în 2009: „Care criză? De unde criză? Votaţi-mă şi viaţa va fi roz!”

„Am văzut ce am păţit imediat după ce a fost reales: tăierea salariilor cu 25%, un program draconic de austeritate din care am ieşit cu greu abia după ce Victor Ponta a preluat guvernarea! Asta ni se pregăteşte şi acum. Suntem duşi cu vorba până pe 6 decembrie şi iadul va începe a doua zi după instalarea guvernului PNL-USR! Aşa cum s-au terminat banii tocmai la mărirea pensiilor şi alocaţiilor, tot aşa o să se termine şi pentru ajutoarele acordate companiilor afectate de criză. Trebuie să ne aşteptăm să plătim mai mult pentru alimente, energie, telefon, medicamente pentru că vor creşte TVA la 24%”, a afirmat Tăriceanu.

În opinia liderului ALDE, guvernanţii nu vor păstra impozitarea de 1% pentru microintreprinderi şi nici contribuţiile sociale la nivelul salariului minim pentru PFA-uri şi profesii liberale.

„Nu uitaţi că se împrumută cu jumătate de milliard de lei pe săptămână. De unde credeţi că vor da înapoi cele peste 105 miliarde lei pe care i-au împrumutat? Din taxe şi impozite suplimentare pe cei care muncesc!”, a adăugat Tăriceanu.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 16.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

Relaxează-te puțin! Ascultă asta:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here