Senatoarea USR Florina Presadă a anunţat că a intrat în cursa internă USR-PLUS pentru un nou mandat la Senat, dar că îşi va da demisia cu o săptămână înainte de finalizarea celui în curs, pentru a nu beneficia de pensia specială. Presadă a avertizat cu acest prilej că nu va abandona lupta pentru eliminarea pensiilor speciale şi reforma electorală şi declară că „revenirea la alegerea primarilor în două tururi rămâne una dintre cele mai importante schimbări pe care mi le asum în continuare, pentru că este o condiţie esenţială pentru consolidarea democraţiei”, scrie Epochtimes-romania.com.

„Aşa cum am spus la începutul mandatului, îmi voi da demisia în ultima săptămână de mandat pentru a nu există dubii cu privire la posibilitatea de a beneficia de pensia specială. Toţi cetăţenii României trebuie să fie egali în faţa în legii. […] Au fost patru ani grei, dar au fost patru ani care ne-au unit şi ne-au arătat cât de puternici putem fi împreună. Noi toţi, laolaltă, am reuşit să păstrăm România pe calea ei europeană. Acum e timpul să facem pasul decisiv către viitor, către acel viitor ce ne-a adus împreună, o dată cu alegerile parlamentare. De aceea, intru în cursa internă USR-PLUS pentru continuarea proiectului de ţară început în urmă cu patru ani şi candidez pentru un nou mandat la Senat.

Prin candidatura mea, susţin […] dorinţa de a avea o Românie administrată corect, fără hoţie. O Românie în care fiecare cetăţean se bucură de drepturi egale, o Românie în care energia şi resursele noastre publice se îndreaptă şi către cei mai puţin norocoşi, cei care au nevoie de solidaritatea noastră – victimele violenţei domestice şi persoanele cu dizabilităţi. Nu voi abandona lupta pentru eliminarea pensiilor speciale şi reforma electorală! Revenirea la alegerea primarilor în două tururi rămâne una dintre cele mai importante schimbări pe care mi le asum în continuare, pentru că este o condiţie esenţială pentru consolidarea democraţiei noastre.”, a scris Florina Presadă pe Facebook.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 16.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

Relaxează-te puțin! Ascultă asta:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here