PNL și PSD se pregătesc să amâne din nou pensiile speciale pentru aleșii locali, susțin surse politice pentru Ziare.com.

Pentru a scăpa de furia baronilor, liderii celor două partide au aruncat vina pe Cristian Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene. Motivul: Ghinea s-a angajat în PNRR ca pensiile în România să nu depășească 9,4% din PIB.

Pensiile speciale pentru aleșii locali, împreună cu majorarea de 10% a tuturor pensiilor de la 1 ianuarie, ar duce la depăşirea pragului de 9,4% din PIB, care reprezintă totalul cheltuielilor publice brute cu pensiile, pe care autorităţile s-au angajat să îl respecte în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministrul care a negociat PNRR a fost Cristian Ghinea.

Noul ministru al Muncii, Marius Budăi (PSD), a criticat public obiectivul asumat în PNRR ca totalul cheltuielilor publice brute cu pensiile să nu depășească 9,4% din PIB în perioada 2022-2070. “Critic acest 9,4% prins în PNRR pentru că nu-l înțeleg. De ce UE are acum 13%, noi prin legea 127 ne-am propus 11,7%, iar domnul Ghinea a spus 9,4%? Eu personal nu înțeleg”, a declarat Budăi.

Surse din Ministerul Finanţelor susţin că intrarea în plată a pensiilor speciale pentru aleşii locali ar avea un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei.

Liderii PNL și PSD le-au cerut primarilor “să mai rabde un an”, iar de la 1 ianuarie 2023 sigur vor avea pensii speciale, susțin sursele citate.

Vicepreşedintele USR Cristian Ghinea susţine că limita de 9,4% din PIB prevăzută în PNRR permite o creştere a pensiilor, dar adaugă că acest lucru nu poate fi realizat simultan cu introducerea indemnizaţiilor speciale pentru aleşii locali.

„Dacă Guvernul nu dă OUG în următoarele trei săptămâni, de la 1 ianuarie mii de foşti primari şi şefi de consilii judeţene vor primi pensii speciale. Băgate de PSD în lege anterior. (…) Sunt pensii speciale pentru clientela politică şi evident că dacă le bagi pe astea în plată şi creşti şi celelalte pensii speciale nu mai ai spaţiu de crescut pensiile celorlalţi români. De asta se smiorcăie Budăi: trebuie să aleagă între pensiile speciale ale clientelei şi crescut pensiile românilor. Românii trebuie să ştie că orice creştere de pensii speciale sau introducere de pensii speciale noi, cum face PSD acum pentru primari, înseamnă imposibilitatea de a creşte pensiile lor”, a scris Ghinea pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here