În condiţiile în care Parlamentul trebuie să propună până la sfârşitul acestei luni şefi la cinci instituţii importante, PNL, PSD, ALDE şi Pro România se află în negocieri intense pentru ocuparea posturilor respective, scrie Epochtimes-romania.com. Surse parlamentare au declarat pentru Hotnews.ro că termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat joi, însă a fost prelungit pentru o săptămână şi că, cel mai probabil, se va lua o decizie finală la sfârşitul lunii iunie.

Este vorba de următoarele funcţii şi instituţii:

– preşedinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF);

– un vicepreşedinte şi doi membri la Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE);

– Curtea de Conturi: cinci membri şi un vicepreşedinte la Autoritatea de Audit;

– Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD): şapte membri;

– Consiliul Legislativ: un preşedinte pentru secţia de drept public şi un preşedinte pentru secţia de drept privat.

De asemenea, sursele citate au precizat că pentru conducerea ASF, social-democraţii şi liberalii au căzut la o înţelegere în privinţa nominalizării lui Nicu Marcu.

“Nicu Marcu a candidat pe lista USL, deputat PNL susţinut şi propus iniţial la negocieri de Călin Popescu Tăriceanu şi acum este asumat de PNL”, potrivit surselor.

În ceea ce priveşte ocuparea postului de vicepreşedinte al ANRE, în interiorul PSD duelul se duce între preşedintele comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, senatorul Gheorghe Marin şi Marian Neacşu.

Sursele citate de Hotnews.ro, au afirmat că Iulian Iancu aparent nu este agreat de actuala conducere a social-democraţilor, în timp ce Marian Neacşu pare să fi obţinut promisiunea că va fi pus pe un loc eligibil pentru un mandat de deputat. Prin urmare, cele mai mari şanse le-ar avea senatorul Gheorghe Marin.

Situaţia este complicată şi în cazul Curţii de Conturi, respectiv pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, bătălia se duce între Niculae Bădălău, senator PSD şi fost ministru al Economiei şi Ilie Sârbu, fost senator PSD şi socru al liderului Pro România, Victor Ponta. Acesta din urmă duce tratative cu social-democraţii pentru susţinerea socrului său.

În cazul CNCD, Toni Greblă a primit promisiunea social-democraţilor de a fi numit la şefia instituţiei, în timp ce consilierul patriarhal Ionuţ Mavrichi a fost propus de PMP pentru funcţia de simplu membru.

În privinţa Consiliului Legislativ, sursele citate susţin că PSD este în continuare în căutarea de doritori pentru ocuparea a doua funcţii de şefi de secţie vacante.

Negocierile sunt în curs pentru celelalte posturi.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Aproximativ 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here