Ministrul Tudorel Toader se pregătește să se autonumeasca în funcția de notar public. Toader a depus o cerere de intrare în Uniunea Notarilor Publici din România, scrie Ziare.com.

Cererea, pe care v-o prezentăm facsimil, are numărul de înregistrare 5966/13.08.2018 și este adresată președintelui Uniunii notărilor, Viorel Mănescu. Totodată, ministrul solicită că, imediat după numirea în Uniunea Notarilor să fie suspendat din funcția de notar având în vedere incompatibilitatea cu funcția de ministru.


Toader invocă recenta modificare a Legii CCR nr. 47/1992, intrată în vigoare în luna iulie. Mai precis art. 69 al 4 potrivit căruia „după încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curții Constituționale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen”.

Până la această modificare, un fost judecător CCR putea fi primit în corpul notarilor sau în barou exclusiv în baza unui examen, la fel ca orice alt jurist.

Mai există un aspect foarte interesat. Potrivit Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, numirea în funcția de notar este semnată prin ordin de ministrul Justiției. De altfel, Toader îi cere președintelui notarilor publici să avanseze propunerea către ministrul Justiției.

Adică Viorel Mănescu este rugat de TuDorel Toader să îl propună pe TuDorel Toader ministrului TuDorel Toader pentru funcția de notar public.

Rămâne de văzut ce va face ministrul Toader cu această cerere care îl privește pe candidatul la funcția de notar TuDorel Toader. Va semna personal propria numire în funcția de notar public sau va delega dreptul de a face această numire unui secretar de stat?

Interesant este că la Congresul Avocaților din luna aprilie, dl Toader, în acest moment avocat suspendat, le spunea colegilor săi: „aștept momentul în care voi scoate ‘proba’ de la naftalină, voi cere revenirea în activitatea de avocat”.

Ziare.com a cerut de la Uniunea Notarilor informații în legătură cu parcursul oficial al solicitării ministrului Toader.

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.