Curtea Constitutionala a Romaniei admis, marti, sesizarile USR, PNL si Avocatului Poporului referitoare la Legea privind masurile de protectie a personalului didactic. Legea a fost initiata de Serban Nicolae, anunță Aktual24.ro.

„In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca Legea privind masurile de protectie a personalului didactic, de conducere, de indrumare si control din invatamantul preuniversitar in indeplinirea atributiilor specifice functiei este neconstitutionala, in ansamblul sau. In argumentarea solutiei pronuntate, Curtea a retinut, in esenta, ca legea supusa controlului de constitutionalitate a fost adoptata cu incalcarea principiului bicameralismului”, se precizeaza intr-un comunicat de presa al CCR transmis Agerpres.

Avocatul Poporului sustinea in sesizarea transmis Curtii Constitutionale ca actul normativ incalca principiul securitatii raporturilor juridice fiind lipsit de claritate si de previzibilitate, intrucat, pe de o parte, atribuie activitatii didactice caracterul unei activitati desfasurate in regim de putere publica, iar, pe de alta parte, creeaza o neclaritate in ceea ce priveste statutul functiilor didactice in general.

In opinia Avocatului Poporului, activitatea didactica nu presupune un raport de putere publica si, pe cale de consecinta, nici structurile care presteaza servicii publice de invatamant nu sunt autoritati publice, ci institutii publice, prestand anumite servicii publice specializate, in diverse domenii administrative, in speta servicii de educatie pentru copii si tineri.

„Un alt motiv de neconstitutionalitate il reprezinta afectarea grava a dreptului la aparare al elevilor. Avocatul Poporului apreciaza drept nerezonabila ipoteza in care elevului i se creeaza, in fapt, o situatie cu mult mai grea decat aceea de care ar beneficia intr-un proces penal, prin incalcarea evidenta a unor garantii fundamentale ale dreptului la aparare, garantii recunoscute la nivel constitutional si international. In opinia Avocatului Poporului, prezumtia de nevinovatie a elevului ar trebui sa primeze in raport cu prezumtia de veridicitate a faptelor sesizate in scris de personalul didactic, de conducere, de indrumare si control”, se arata in sesizare.

La inceputul lunii februarie, Senatul a adoptat, in calitate de for decizional, proiectul care vizeaza investirea personalului didactic de predare, de conducere, de indrumare si de control din invatamantul preuniversitar cu exercitiul autoritatii publice, pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu.

Presedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul PSD Serban Nicolae, initiatorul acestui proiect, a justificat demersul legislativ, adoptat tacit de Camera Deputatilor, prin faptul ca in sistemul national de invatamant se constata o lipsa de protectie juridica a cadrelor didactice fata de hartuirea si agresiunile venite din partea elevilor, parintilor sau reprezentantilor legali ai acestora.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here