Home / ACTUALITATE / Orban este implicat într-o nou dosar DNA. Paguba se ridică la 85 milioane de euro

Orban este implicat într-o nou dosar DNA. Paguba se ridică la 85 milioane de euro

Când a crezut că a scăpat de problemele cu DNA, liderul PNL, Ludovic Orban, este implicat într-o nouă anchetă a procurorilor.

DNA redeschide dosarul Transalpina 3, în care apare și numele liderului PNL, Ludovic Orban. Inițial, DNA a clasat acest dosar, dar între timp procurorii au solicitat redeschiderea dosarului.

Guvernul condus pe vremea respectivă de Victor Ponta, a sesizat DNA pentru încălcarea unor prevederi legale privind contractul de modernizare a DN 67C Bengești-Sebeș (Transalpina) cu firma Romstrade, arătând că proiectul a fost promovat de foștii miniștri PNL Ludovic Orban și Varujan Vosganian și a generat pagube de peste 388 milioane lei. Firma Romstrade era condusă și atunci de omul de afaceri Nelu Iordache, judecat în prezent pentru fapte de corupție în acest contract.

Într-o notă redactată de către Corpul de Control al premierului, inspectorii arată că Ludovic Orban, atunci ministru al Transporturilor, a fost cel care în 2008 a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, respectiv pe baza unui imprumut contractat de constructor de la o instituție de credit, care să fie rambursat ulterior de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) cu plata unor costuri suplimentare de finanțare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei, scrie aktual24.ro.

SEMNEAZĂ ȘI TU https://petitieonline.net/petitie/29746158 

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate.

About expresmedia.ro

Check Also

Comisia Europeană face mișto de Mazăre: În 2018, UE a importat 179 tone de mazăre din Madagascar

Trolling la nivel înalt pe cazul Radu Mazăre, anunță Newsweek.ro. ”În 2018, Uniunea Europeană a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: