”OK, am văzut mitingul, 150.000, spun unii, 180.000, spun alții, oricum ar fi nu-i tocmai un milion, cum se lăudau, e de fapt între o treime și un sfert din câți am fost noi în 5 februarie 2017 – iar ca atmosferă & coregrafie a fost mai chinuit & mai tristuț chiar și decât spectacolul de pe stadion al lui Ponta”, scrie Radu Vancu pe Facebook.
”Asta e tot ce poate scoate PSD, cu toate metodele lui – Leviatanul e sensibil mai mignon decât se laudă, așadar.
Deocamdată, doar două mesaje:
1) Dragi magistrați, sper că nu v-au speriat. Noi, cei care am protestat & protestăm în apărarea voastră, am fost mai mulți, mai inventivi, mai creativi, mai distractivi. Și nici n-am lăsat după noi munți de peturi. Și, în plus, noi o să continuăm să protestăm cât va fi nevoie – la ei e un one hit wonder – și nici ăla prea grozav.
2) Dragi protestatari, așa e că vă doare când vedeți piața asta plină? Ei bine, exact la fel i-a durut și pe Dragnea & co. Și nu doar o dată – ci de zeci de ori. Singurul nostru răspuns demn de tot ce am făcut până azi e să umplem la loc piața cu corpurile noastre. Fiindcă, dacă ne sperie butaforia lor căznită de azi, înseamnă că nici noi n-am înțeles de fapt prea bine ce lucru minunat am făcut până acum.
Nu începe așadar nici un regim totalitar cu biata lor butaforie, nu vă speriați. Mâine, oamenii ăștia manipulați & debusolați vor fi înapoi, în viețile lor capturate de PSD. Iar noi vom fi, din nou, energia aia splendidă care umple piețele & străzile României de câțiva ani.
Poate că Dragnea a crezut că, dacă va captura o seară Piața, va captura și energia aceea. Ei bine, s-a înșelat. Fiindcă energia aia nu e piața – ci suntem noi.
Și, de mâine, energia noastră va da din nou viață străzii confiscate.”
#nucedam #vavedemdinSibiu #vavedemdepestetot
Rubrica OPINIA CETĂȚENILOR este o rubrică pe care vi-o dedicăm vouă. Vouă celor care ne-ați încurajat să mergem mai departe și care ne-ați apreciat munca. În această rubrică vom scrie articole cu opiniile voastre referitoare la orice subiect. Nu mai aștepta! Trimite-ne o poză cu tine și părerea ta legată de un subiect anume la adresa [email protected] și noi te facem îți facem opinia cunoscută în toată România.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!