România de astăzi nu se vede deloc bine din Sibiu. Criza socială, acutizată de pandemie, blocajul politic și creșterile facturilor la energie, transformă România într-o distopie, crede scriitorul Radu VancuSperanța, spune el, s-a transformat în silă și dezgust, dar chiar și așa, vocea străzii încă se mai aude.

Într-un interviu pentru PressOne Radu Vancu, unul din inițiatorii mișcării civice Vă vedem din Sibiuavertizează că acțiunile politice ale președintelui Iohannis duc spre refacerea unei coaliții cu „un partid socialist profund corupt”, PSD și pun, din nou, piedică pe drumul pro-european pe care societatea civilă și-l dorește. Consecințele, mai crede Radu Vancu, ar putea fi catastrofale.

Radu Vancu: România arată mult mai rău decât am fi crezut la începutul pandemiei. La început părea că am înțeles și că ne descurcăm neașteptat de bine. Acum suntem undeva lângă Bahamas cu rata de vaccinare, iar cu mortalitatea la milionul de locuitori conducem topul mondial. E o distopie: ceea ce părea că va fi un test pe care îl vom trece cu bine s-a transformat într-o distopie. Și nu ezit să spun că e în primul rând din pricina politicienilor, din pricina populismului care i-a făcut să renunțe la măsurile mai severe de limitare a pandemiei.

Rep.: Din punct de vedere uman cum ne-a schimbat pandemia? 

R.V.: Suferința e greu de metabolizat. Puțină lume reușește să transforme suferința în empatie, apropiere de cei din jur și lumină. E normal ca suferința să te lovească, să te tensioneze. De regulă te îndepărtează de cei din jur. Nu mă miră că vedem un tablou de Bosch. Infernul ăsta medical pe care îl trăim cu toții nu are cum să genereze prea multă materie optimistă în jur.

Rep.: Dar cum se face că nici măcar moartea, pe care o simțim zi de zi în jur, nu mai mișcă nimic în noi?

R.V.: Este exact psihologia clasică de război. În timpuri normale o moarte e o catastrofă care ne cutremură. În timpuri de război morții sunt cifre și rapoarte zilnice cu care trebuie să te obișnuiești, altfel psihicul se spulberă. Și atunci funcționăm pe starea de război. Așa trebuiau să comunice și autoritățile. Portugalia a explicat recent că exact asta a făcut, a tratat totul ca o stare de război, populația a înțeles și s-a vaccinat disciplinat. Așa trebuia să se întâmple și la noi, cu toate riscurile politice de rigoare.

Rep.: Cât de îndepărtată e acum pt dvs. perioada decembrie 2017 – octombrie 2019, timp în care mișcarea civică Vă vedem din Sibiu a fost activă în stradă? 

R.V.: E din altă lume. Este dintr-o lume în care speranța exista și în care sentimentul unei Românii europene era foarte prezent, palpabil la modul fizic. Când ne adunam în Piața Mică din Sibiu, Europa era printre noi, simțeam că decupăm în corpul României corupte o oază de Românie curată și europeană.

Rep.: Sunteți „cetățeni care au învățat că lucrurile se rezolvă prin jigniri, prin țipete și cuvinte urâte”. Așa vă caracteriza, la acea vreme, premierul Viorica Dăncilă. Iată că de la „țipetele” mișcării civice Vă vedem din Sibiu, așa cum erau ele invocate de doamna Dăncilă, am ajuns la țipetele AUR și ale doamnei Șoșoacă, într-o instigare continuă la Revoluție. Cum arată acest traseu, de la Dăncilă la Șoșoacă?

R.V.: O explicație personală pentru faptul că n-am ieșit în perioada aceasta în stradă a fost teama că protestul meu și al celor care ar fi încercat să protesteze împotriva degringoladei politice de azi ar fi putut fi asociat cu mitingurile anti-vacciniștilor, AUR sau ale doamnei Șoșoacă.

Altfel, doamna Dăncilă era un monument de civilitate față de doamna Șoșoacă.

La doamna Dăncilă era vorba de lipsa de merite personale, care o adusese totuși în postura de premier. Era vorba de obediență de partid, servilism, astea erau păcatele doamnei Dăncilă. În cazul doamnei Șoșoacă mă tem că e vorba de acțiuni cu efecte criminale. Nu știu cum poate trăi cu gândul că sute și mii de oameni mor din cauza acțiunilor ei, cinice sau iresponsabile. E vorba de crimă. La Diana Șoșoacă văd așadar un anti-civism cu efecte mortale.

Rep.: Cât de teamă vă e de ascensiunea AUR și unde credeți că se poate ea opri? 

R.V.: Părerea mea că bazinul maximal al AUR e bazinul maximal al partidului România Mare, în jur de 20%, cât a avut în perioada de glorie.

Rep.: Vedeți și un efect de contagiune asupra partidelor tradiționale? 

R.V.: Da, și asta e mai periculos. PSD și-a început derapajul și aventura de condotier al lui Liviu Dragnea atunci când a fost contagiat de foști PRM-iști. Personaje politice dintr-un fost partid extremist au ajuns la vârful PSD. Așa se poate întâmpla sau se întâmplă deja și cu influența AUR.

E un pericol îngrozitor pentru România, dacă PNL și PSD se „aurizează” sub ochii noștri.

În care dintre următorii lideri politici aveți încredere?

  • Dacian Cioloș (USR) (20%, 6.483 Votes)
  • În niciun lider politic (19%, 6.175 Votes)
  • Catălin Drulă (USR) (14%, 4.551 Votes)
  • Ilie Bolojan (PNL) (13%, 4.405 Votes)
  • George Simion (AUR) (10%, 3.376 Votes)
  • Alexandru Rafila (PSD) (5%, 1.751 Votes)
  • Ludovic Orban (PNL) (5%, 1.654 Votes)
  • Marcel Ciolacu (PSD) (3%, 1.041 Votes)
  • Cristian Diaconescu (PMP) (3%, 978 Votes)
  • Klaus Iohannis (3%, 897 Votes)
  • Alt lider politic PSD (2%, 532 Votes)
  • Alt lider politic AUR (1%, 417 Votes)
  • Alt lider politic USR (1%, 257 Votes)
  • Florin Cîțu (PNL) (1%, 184 Votes)
  • Alt lider politic PNL (0%, 143 Votes)

Total Voters: 32.844

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 19.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here