Home / ACTUALITATE / Medic: Sunt credincioşi la care preotul nu a mai ajuns de ani de zile, dar o fac acum de referendum

Medic: Sunt credincioşi la care preotul nu a mai ajuns de ani de zile, dar o fac acum de referendum

Doctorul Dan Grigorescu critică implicarea bisericii în politică prin acţiunile preoţilor de a îndemna oamenii să voteze într-un anumit fel la referendumul de săptămâna viitoare pentru modificarea definiţiei căsătoriei în Constituţie. Medicul spune că sunt cazuri în care preoţii nu au mai ajuns la casele oamenilor de Bobotează sau de alte sărbători, dar au ajuns zilele acestea, „cu pliantul, de Referendum”, vizita pastorală fiind înlocuită cu „vizita electorală”. „Oare nu-şi dau seama că riscă să fie priviţi precum nişte lipitori de afişe tocmiţi la alegeri de partide?”, mai spune Dan Grigorescu, potrivit News.ro.

Medicul a scris vineri pe pagina sa de Facebook că ceea ce se întâmplă în ultimele zile legat de referendum i-au slăbit încrederea în biserică, în condiţiile în care, spune el, preoţii au trecut de la „cele sfinte”, la „cele politice”.

Sunt cazuri în care preoţii nu au mai ajuns de multă vreme la oameni de Bobotează sau de Crăciun, dar merg acum, „cu pliantul, de referendum”, vizita pastorală fiind înlocuită de vizita electorală.

„Din ce motiv această cutremurare? Deoarece constat că se înmulţesc situaţiile în care preoţii bat pe la uşile oamenilor din propriile parohii şi, îmbrăcaţi în sutană, distribuie pliante privind apropiatul referendum. Sunt credincioşi la care preotul respectiv n-a mai ajuns de ani de zile cu Botezul Domnului’ de Bobotează sau ‘cu Icoana Naşterii Domnului’ de Crăciun, dar o fac acum, ‘cu Pliantul’, de Referendum! Altfel spus, vizita pastorală a fost înlocuită cu o nouă entitate, deloc creştină: vizita electorală! Iar ceea ce consider eu că e şi mai grav este faptul că s-a depăşit, cu acest prilej, o graniţă absolută, un echivalent al intrării ‘călare’ a unui păgân în altar”, a scris pe Facebook medicul Dan Grigorescu.

El spune că până acum se mai făcea „ceva propagandă electorală” în predica de final în apropierea unor momente electorale, dar acum „preoţii au purces din biserică, ieşind în stradă pe la porţile caselor şi în scările blocurilor pe la uşile oamenilor”.

„Oare nu-şi dau seama că riscă să fie priviţi precum nişte lipitori de afişe tocmiţi la alegeri de partide?”, notează medicul.

El critică şi momentul şedinţei dintre preoţi şi miniştri la Băneşti, într-o biserică, spunând că acel episod nu a fost o greşeală, ci primul pas dintr-o strategie, abandonată însă după reacţiile negative publice.

„Mă întreb: e oare de acceptat ca înalţii ierarhi să-şi păstreze veşmintele nemaculate de un asemenea demers, de ale cărui roade (a se citi ‘o bună relaţie cu şefii politici ai momentului’) să beneficieze din plin, în timp ce preoţii din teritoriu să-l deconteze personal, după ce au fost obligaţi să se expună la o astfel de acţiune electorală, prin excelenţă ne-religioasă? Să merite oare dizolvarea aceasta atât de brutală a respectului pentru preot şi Biserică a enoriaşilor, care, chiar dacă nu o spun pe faţă, o gândesc şi o resimt cu durere? Despre ceea ce simt preoţii simpli în aceste momente, numai ei ştiu”, mai scrie Dan Grigorescu. (Sursa: Digi24)

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

BNR anunță că 16-17 bănci din România sunt suspecte de operațiuni de spălare a banilor

Nicolae Cinteză, director în Direcţia Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), a anunțat miercuri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: