Home / ACTUALITATE / Medic de la Spitalul Universitar acuză că al patrulea pacient mort de COVID-19 nu a fost testat la timp

Medic de la Spitalul Universitar acuză că al patrulea pacient mort de COVID-19 nu a fost testat la timp

Medicul de la Spitalul bucureștean Universitar care l-a preluat și internat, lunea trecută, pe cel de-al patrulea pacient răpus de COVID-19 acuză – la Europa FM – că deși acesta avea simtome specifice, nu a fost testat la timp.

Bărbatul fusese transferat de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, unde de asemenea nu a fost testat.

Mai mult, în salon cu bătrânul care era infectat, dar nimeni nu știa însă acest lucru, au mai fost internați doi pacienți. Unul dintre aceștia a murit luni, transmite Europa FM.

În același timp, doctorul Rodica Maria Constantin, aflată acum la autoizolare, atrage atenția că și acum secția de Nefrologie a Spilaului Universitar din București este deschisă, deși 2 pacienți infectați tratați aici au murit în ultimele 48 de ore, au stat pe secție mai multe zile, iar personalul nu s-a protejat pentru că nu există echipamente de protecție.

Medicul așteaptă acasă să fie testat, dar a aflat că, la spital, șefii i-ar fi pus gând rău.

În replică, sectertarul de Stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătatu declară la Europa FM că la Spitalul Universitar din București se desfășoară o anchetă.

Click AICI! Peste 13.000 de persoane te așteaptă să te alături grupului de Facebook ”România EUROPEANĂ” pentru a dezbate cele mai interesante subiecte.

Dacă vrei să dormi liniștit, trezește-te! Și nu uita că un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

O parte din cadrele medicale de la Spitalul din Suceava refuzau să poarte echipamente de protecție

Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, recent numit secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: